|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Situaţie incredibilă la meciul CSM Bucureşti – HCM Rm. Vâlcea! 

iulia curea handbal

 

Etapa a 6-a a Ligii Naţionale de handbal feminin a debutat cu un meci fără istoric, CSM Bucureşti – HCM Rm. Vâlcea, câştigat de campioana României fără emoţii, scor 35-24 (21-11). Iulia Curea a fost principala marcatoare din tabăra echipei bucureştene, cu 7 goluri.

 

Jocul a avut însă două aspecte foarte importante: a marcat debutul antrenorului danez Kim Rsamussen la CSM Bucureşti şi a evidenţiat lipsa celor patru brazilinece din echipă, Pessoa, Rodrigues, Fachinello şi Da Silva, care au urmărit meciul din tribună.

În etapa trecută, Mayssa Pessoa a refuzat să joace în partida de la Zalău, deşi a făcut deplasarea pentru acest meci. Cu o oră şi jumătate de meci, portarul campioanei mondiale en-titre a anunţat că nu va evolua şi a rămas în vestiar, reacţia ei luându-i prin surprindere pe oficialii clubului. Totodată, ea a cerut iniţial rezilierea contractului. După discuţiile de la începutul acestei săptămâni, cele două părţi au dat senzaţia că au revenit la sentimente mai bune, iar colaborarea va continua.

Surpriza a fost însă şi mai mare la partida de marţi cu HCM Rm. Vâlcea. Mayssa Pessoa nu a intrat nici la acest joc de campionat. Mai mult, toate braziliencele au decis să stea pe margine la jocul cu Vâlcea! Astfel, Pessoa, Da Silva, Rodrigues şi Fachinello au urmărit evoluţia coechipierelor din tribună, iar problemele au luat deja o altă turnură. Handbalistele sud-americane ar fi decis să reacţioneze astfel ca urmare a faptului că nu şi-au primit la zi drepturile financiare.

Constantin Căliman a precizat luni seara, la prezentarea oficială a antrenorului danez, că toate restanţele financiare vor fi achitate până vineri, în urma sprijinului financiar obţinut de la Primăria Capitalei: ”Pentru liniştea tuturor şi buna informare a fanilor noştri astăzi au fost viraţi în contul CSMB 4,5 milioane de lei, iar până vineri vor fi făcute toate demersurile pentru ca sportivi să ajungă cu banii la zi. Vă asigur că nu va fi nicio problemă financiară, avem garanţia membrilor Consiliului General al Muncipiului Bucureşti şi a noii conduceri, a domnului primar general interimar, Ştefănel Dan Marin, că va acorda atenţia cuvenită clubului şi sperăm ca proiectele noastre să continue şi să ne atingem obiectivele”.

Cele 4 jucătoare din Brazilia nu au mai acceptat însă alte întârzieri la plata salariilor, astfel că au decis să recurgă la o acţiune în forţă. Dacă situaţia lor se va rezolva sau nu în următoarele zile, rămâne de văzut. Surse ProSport susţin că unele dintre ele ar fi tentate să plece de la CSM Bucureşti, impresarul lor chiar propunând două dintre ele la HCM Baia Mare! (prosport.ro)

 

Leave a Response