ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfinţit Centrul Multifuncţional de Asistenţă Socială şi Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu din Drăgăşani
ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit Centrul Multifuncţional de Asistenţă Socială şi Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu din Drăgăşani, judeţul Vâlcea. La eveniment au fost prezenţi domnul Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgăşani, domnul Adrian Sanda, viceprimarul oraşului, domnul deputat Costi Rădulescu şi cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor două centre.
„Felicit primarul pentru iniţiativa pe care a avut-o în a ridica aceste aşezăminte şi aş vrea să menţionez că, nu cu mult timp în urmă, am sfinţit o biserică ridicată tot de domnul primar, pentru cei care îşi alină suferinţele în spitalul din Drăgăşani. Aceste centre au fost inaugurate, sfinţite şi, desigur, îşi găsesc scopul pentru care au fost ridicate. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că domnul primar al municipiului Drăgăşani, nu doar că a citit Sfânta Evanghelie, dar a şi împlinit-o. Undeva în Evanghelia după Matei se spune că noi vom fi judecaţi după faptele pe care le facem, dacă vom sări în ajutorul celor care sunt bolnavi şi a celor care sunt neputincioşi”, a spus ÎPS Varsanufie, în cuvântul de binecuvântare rostit cu această ocazie.