|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Emoţionantul destin al unui copil din Vâlcea, paracliser la biserică: vânat de o boală cumplită, Alexandru caută cel mai mare răspuns de la Dumnezeu 

4c9be87e7df50d5f1ec4003939f5d07a

Mama adolescentului povesteşte că l-a dus pe Emir la un control medical imediat după trecerea în nefiinţă a bunicului. Investigaţiile au scos la iveală faptul că băiatul a moştenit genele sindromului de cancer de colon şi că riscul de a dezvolta cumplita boală este foarte mare.

„Este o boală pre-canceroasă, însă riscul ca Emir să dezvolte în următorii ani cancer de colon este destul de mare, dat fiind că vorbim despre o boală care se moşteneşte genetic. Este o boală care se poate transforma în orice moment în cancer de colon”, explică Simona Majed, mama lui Emir.

Vestea că poate face oricând  cancer de colon l-a afectat pe băiatul de 14 ani la fel de tare ca şi pierderea singurei figuri paterne din viaţa sa.  Emir încearcă să găsească speranţă şi răspunsuri la problemele sale în casa Domnului. De aproape un an, băiatul e paracliser în biserica în care slujeşte părintele Petre Veţeleanu şi se gândeşte serios să devină la rându-I slujitor al Domnului. În plus, băiatul s-a implicat în mai multe acţiuni umanitare, iar în timpul vacanţei de vară a fost prezent zi de zi în biserica din salina Ocnele Mari. Petre Veţeleanu şi Bogdan Nistor, cei doi duhovnici ai băiatului recunosc că întrebările şi preocupările lui Emir i-au pus în încurcătură, dar încearcă să-l îmbărbăteze de fiecare dată,  spunându-i că se va ridica deasupra tuturor problemelor.

 

“Emir este un copil al Bisericii, care a vrut să-l cunoască mai mult pe Dumnezeu, să-l simtă mai aproape.  Dorinţa lui de a urma studiile teologige ne-a apropiat şi mai mult şi am încercat să-I deschidem orizontul pentru a cunoaşte pe Dumnezeu şi învăţătura creştină. După slujba de astăzi mi s-a părut un alt Emir, un Emir cu nişte întrebări care m-au surprins foarte tare, întrebări pe care puţini oameni maturi şi le pun. M-a întrebat dacă există viaţă după moarte, o întrebare care pe foarte mulţi dintre noi ne-ar putea cutremura. M-a întrebat dacă ne mai putem vedea. Noi discutăm foarte mult şi stiu că Emir este un băiat foarte puternic. Când un copil trăieşte cu frica lui Dumnezeu şi cu iubirea sa, cu siguranţă  va învinge toate aceste vitregii ale vieţii”, crede părintele Petre Veţeleanu.

Trebuie să facă chimioterapie

Pentru a nu avea acelaşi destin tragic ca bunicul său, Emir trebuie să urmeze un tratament costisitor într-o clinică din Turcia. Costul investigaţiilor medicale şi al chimioterapiei depăşeşte, potrivit calculelor făcute de medicii turci, 16 000 de euro, bani pe care mama băiatului nu îi are.

„Noi am încercat să ajungem în Germania prin Casa de Asigurări, dar, din păcate, am întâlnit tot felul de dificultăţi. În acest moment, singurul mod de a preveni instalarea cancerului de colon este chimioterapia. Înainte, însă, trebuie să mai facem nişte investigaţii suplimentare fără de care nu se poate stabili dozajul şi nici durata tratamentului. Numai costul de administrare a chimioterapiei depăşeşte 3 000 de euro, chimioterapia în sine ajunge la 8 000 de euro, iar scanarea PET costă în ţară 80 de milioane de lei vechi”, explica mama băiatului.

Cei care doresc să-l ajute pe băiat să meargă la tratament la clinica din Turcia pot contacta familia la numărul de telefon 0759.024.264 sau pot trimite mesaje pe adresaalexanderali_14@yahoo.com.

 

Sursa: adevarul.ro

Leave a Response