Nicolae Nistor şi-a lansat volumul de versuri „Îngerul timpului” 

Joi, 8 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” a avut loc lansarea volumului de versuri „Îngerul timpului”, autor Nicolae Nistor, membru fondator şi activ al Societăţii Culturale Anton Pann. La acest eveniment au participat oameni de cultură, scriitori, artişti din Râmnicu Vâlcea, Slatina, Drăgăşani, Curtea de Argeş. Actorii Lidia Stratulat şi Cristian Alexandrescu de la Teatrul „Anton Pann” au susţinut un recital de poezie. Şi-au dat concursul artişii Mariana Ştefan (muzică populară), Ana Dana (vioară), Alexandru Mustea (tenor) şi Gheorghe Cărbunescu (romanţă). Evenimentul a fost organizat de Societatea Culturală „Anton Pann”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”. Potrivit site-ului linia1.ro, volumul de poeme „Îngerul timpului”, plăsmuit de neobositul poet vâlcean Nicolae Nistor a văzut lumina tiparului la Agenția literară „Singur”. Nicolae Nistor scrie o poezie conceptuală, presărată cu sensuri inedite și cu idei originale, o poezie prin care el reușește, în bună măsură, să păstreze puritatea și spontaneitatea emoției primordiale. Fie că ne vorbește despre Eros, despre ființă și timp, despre devenirea în iubire, despre nebunie și despre neant, fie că își intersectează versurile cu marile idealuri ale omenirii, cu Metafizica, cu Religia, cu Revelația și chiar cu Moartea, poetul încearcă prin vers să ne scoată din „Colonia nesalvată” a timpului în care trăim, introducându-ne într-un arhipelag stelar, într-o „spirală”, din care nu putem ieși, până nu terminăm ultimul vers al cărții. Fenomen rar în astfel de vremuri huliganice, în care cititul poeziei e floare rară…. Volumul „Îngerul timpului” începe cu o dragoste cutremurată și la propriu și la figurat: „Atunci pământul s-a cutremurat / De parcă totul aproape se sfârșea, / încolăciți, noi, speriați, am cam uitat / de jurămintele nevinovate și învinse” (Primăvara cutremurată – 4 martie 1977). Cutremurat simultan de natură, dar și de dragoste, poetul pare să ne spună că zgâlțâitul din dragoste poate avea efecte mult mai profunde decât cele produse de un cutremur, de 7,5 grade pe Scara Richter. Rămas, așadar, de la cutremur cu o sensibilitate greu de vindecat față de sexul frumos, deși i s-au deschis plenar porțile iubirii, Nicolae Nistor tânjește după vechea sa iubire – Ilona -, femeia-cheie a acestui volum, fiindcă, în zilele noastre „plouă fără sfârșit cu libertăți fără iubire, / cu părăsiri, dorințe ștrangulate în tânjire.” (Perlele din ochii Ilonei). Poet modern, născut și nu făcut la „apelul bocancilor”, Nicolae Nistor traversează grăbit prin iubirile lui pasagere, bazându-și filosofia iubirii pe siguranța „păcatului trăit”, un concept născut pe vremea lui Rasputin, care spunea : „Ca să fii iertat, trebuie mai întâi să păcătuiești!” Și dă-i și luptă! Nistor levitează „deasupra scâncetului lumii”, iubește până și prin somnu-i cel „clinic”, dansând în ploaie și repunând în valoare metafore demult uitate în sertarul gândurilor sale: „Ce bucurie a vieții să dansezi în ploaie / cât timp avem amândoi șiroaie, /să fim nedespărțiți după dansul sorții, / cum am jurat copacului frumos al vieții”. (Dansul în doi). Iată un artist înzestrat cu o sensibilitate deosebită, ascuțită, acest mini-elefant sentimental plimbându-se, cu eleganță, printre bibelourile de porțelan ale metaforei, reușind marea performanță să nu spargă vreunul.