ȘOCANT! Tranzacţie de droguri într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea
Tranzacţia de droguri a avut loc joi seara, într-un restaurant din Municipiul Râmnicu Vâlcea. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Vâlcea şi Argeş au reuşit să prindă în flagrant mai multe persoane implicate în traficul de droguri de risc.
Printre cei prinşi în flagrant se numără un vânzător de droguri care, fără să ştie că este filat de poliţişti, s-a întâlnit aseară, într-un local din oraş, cu unul dintre clienţii săi. „Poliţiştii au urmărit tranzacţia dintre un bărbat de 29 de ani şi un alt tânăr, de 24 de ani, cunoscut consumator de droguri, dintr-un restaurant din Municipiul Râmnicu Vâlcea. După efectuarea tranzacţiei, clientul a fost identificat şi percheziţionat corporal, fiind găsit asupra lui un gram de cannabis, ambalat într-o folie de staniol în formă sferică. De asemenea, vânzătorul a fost urmărit până la reşedinţa acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea. Drogurile, păstrate în frigider Joi seara, poliţiştii au efectuat si percheziţii la domiciliul celor doi tineri prinsi in flagrant Oamenii legii au găsit în frigiderul vânzătorului de droguri alte trei grame de cannabis ambalate într-o folie de staniol si tinute în cutiuţe din plastic folosite pentru ambalarea jucăriilor din dulciuri. Vânzătorul de cannabis şi celelalte persoane implicate în traficul de droguri au fost audiate aseară la sediul DIICOT-Biroul Teritorial Vâlcea, dar măsura reţinerii pentru 24 de ore a fost dispusă doar faţă de tânărul de 29 de ani în frigiderul căruia au fost găsite mai multe grame de cannabis. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al S.R.I.. La activităţi au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea. Cercetările sunt continuate faţă de cei în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc.
Foarte rar mi-a fost dat citesc despre un fapt atat de jenant ca acesta! un gram de canabis?
in conditia in care este legal in multe tari, ultimele descoperiri arata ca are beneficii pentru sanatate…
daca as fi fost politistul care l-a arestat, mi-ar fi rusine sa mai ridic capul din pamant luni de zile, poate chiar mi-as da demisia.
Arestarea poate distruge vieti, pentru ce?
doi copii care au facut o tranzactie de 50 ron?
Nici in locul ziaristului nu as fi publicat asta, dar …