|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primăriţa din Racoviţa și președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, acuzaţi de ILEGALITĂȚI! 

buican

Primăriţa din Racoviţa și președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, acuzaţi de ILEGALITĂȚI!

  • Acuzatori: vicele Ion Tănase şi consilierul local Ioan Fîşcă

Într-un „comunicat de presă” emis recent, deputatul liberal Cristian Buican reclamă pe nedrept abuzuri la adresa Consiliului Local Racoviţa, fără să cunoască situaţia de fapt şi fără a aduce argumente solide în sprijinul acuzaţiilor. Buican spune: „Activitatea Consiliului Local Racoviţa este blocată de către abuzurile unei părţi ale consilierilor locali, care, văzând lipsa de reacţie a instituţiilor statului menţionate, interpretează legea abuziv, în interes personal. Pe lângă scandalurile şi jignirile aduse în majoritatea şedinţelor de Consiliu Local Racoviţa, o parte din consilierii locali nu binevoiesc să respecte ordinele şi hotărârile emise de Prefect. Un astfel de exemplu este cazul domnului Frântu Ion, fost consilier local, care în urma retragerii sprijinului politic al partidului, pe lista căruia a candidat şi a ordinului Prefectului Judeţului Vâlcea privind încetarea calităţii de consilier local, continuă să meargă la şedinţele consiliului local şi să îşi exercite atribuţiile de consilier local, contrar prevederilor legale şi actelor emise de Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea. Un alt abuz al unei părţi a consilierilor locali de la Racoviţa este şi refuzul nejustificat al acestora de a valida un alt consilier local în locul aceluiaşi Frântu Ion, blocând astfel activitatea Consiliului Local şi buna desfăşurare a activităţii administraţiei publice locale”.

În replică, viceprimarul din Racoviţa, Ion Tănase (PC), ne-a declarat următoarele: „Despre cazul lui Ion Frântu, ştiu că este un proces pe rolul Tribunalului Vâlcea, în care acesta a contestat în contencios administrativ decizia Prefecturii Vâlcea. Primul termen a avut loc deja în luna septembrie. În mod abuziv, la şedinţa Consiliului Local Racoviţa din luna spetembrie, primăriţa Sonia Iliescu a pus pe ordinea de zi validarea doamnei Şofîlcă, fără ca înainte să se constate vacantarea funcţiei de consilier local a lui Ion Frântu. De fapt, Ion Frântu, care este membru PNL, nu mai este în graţiile deputatului Cristian Buican de când nu mai votează orbeşte ordinele primăriţei Sonia Iliescu în cadrul şedinţelor Consililui Local Racoviţa. În calitate de preşedinte al PNL Vâlcea, deputatul Buican i-a retras sprijinul politic lui Ion Frântu, fără să prezinte public motivele acestei decizii. La fel, Buican a vrut să-i retragă sprijinul politic consilierului local de la ALDE, Ioan Fîşcă, invocând, în mod eronat, prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 55/2014. Respectiva prevedere legală a fost declarată neconstituţională, dar nu mai are efecte asupra deciziilor din trecut. În acest sens, trecerea lui Ioan Fîşcă de la PNL la ALDE este perfect legală. De fapt, deputatul Buican vrea să-i schimbe pe consilierii locali Frântu şi Fîşcă pentru a mă revoca pe mine din funcţia de viceprimar al comunei Racoviţa. Pe acest post, liberalii lui Buican vor să o aducă pe Ioana Negoiţă, o apropiată a deputatului PNL. Primăriţa Sonia Iliescu vrea să mă schimbe din calitatea de viceprimar pentru a-şi face nestingherită toate manevrele la Primărie. Cu mine, în calitate de viceprimar, nu colaborează deloc, ba, mai mult, îmi pune piedici în activitatea curentă de la Primăria Racoviţa. Vă dau două exemple de abuzuri şi ilegalităţi săvârşite de primăriţa Sonia Iliescu. Utilajele primăriei, printre care şi un buldoexcavator, le ţine de mai mult timp domna Iliescu în gospodăria proprie, lucru total ilegal. Am făcut plângeri la Parchet şi Poliţie, însă nu s-a luat nici o măsură până astăzi. În plus, tot abuziv, Sonia Iliescu şi-a angajat fiul la Primărie, dar acesta vine foarte rar pe la serviciu. În încheiere, vreau să mai spun că deputatul Buican vine prin Racoviţa doar în campanii electorale, fără să se intereseze vreodată de problemele reale ale localităţii”.

La rândul său, consilierul local din Racoviţa, Ioan Fîşcă (ALDE), a completat: „Sunt consilier local al comunei Racoviţa din anul 2012. Am candidat din partea PNL şi am activat în acest partid, până anul trecut, când a apărut Ordonanţa de Guvern nr. 55 şi am trecut la Partidul Liberal Reformator, condus de Călin Popescu Tăriceanu. De atunci şi până în prezent, am funcţionat în perfectă legalitate în cadrul Consiliului Local. În luna septembrie, dintr-o întâmplare, am aflat că sunt trecut pe lista acţiunilor în instanţa de judecată la Tribunalul Vâlcea, fără să fiu citat. Motivul era pentru a mi se retrage sprijinul politic pentru că am trecut de la PNL la PLR. Eu cred că Ordonanţa de Guvern este în vigoare, chiar dacă a fost respinsă de Curtea Constituţională. Încercarea de revocare a mea din funcţia de consilier local a fost un abuz al Organizaţiei Judeţene PNL Vâlcea. Acţiunea este pe rolul Tribunalului Vâlcea, am avut un termen de judecată pe 28 octombrie. Nu am primit citaţie nici acum, nu am fost informat de Primăria Racoviţa de acest proces. Citaţia trebuia adusă la cunoştinţa întregului Consiliu Local Racoviţa. Noi nu am ştiut decât printr-o simplă întâmplare. Repet, a fost un abuz al PNL Vâlcea de a mă acţiona în instanţă pe baza unei cereri tardiv făcută. Nu am făcut nici o greşeală în activitatea mea!”

(Petre Coman)

Leave a Response