|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Poliţia l-a arestat pe derbedeul care a produs accidentul rutier din Goranu 

DROG RETINUT AREST

 

 

Tânărul în vârstă de 22 de ani, care sâmbătă, 24 octombrie, a produs un accident rutier la Goranu, conducând un autovehicul neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Astfel, magistraţii au admis propunerea procurorului de caz, tânărul fiind arestat preventiv pentru 30 de zile în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de: – vătămare corporală din culpă (pedeapsa prevăzută de lege de la 3 luni la un an), în funcţie de zilele de îngrijiri medicale, se va schimba încadrarea juridică; – părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie (pedeapsa prevăzută de lege de la 2 la 7 ani), – conducere a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere (pedeapsa prevăzută de lege de la 1 la 5 ani), – conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice (pedeapsa prevăzută de lege de la 1 an la 3 ani). Articolul 338 din Codul Penal prevede că părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Două din condiţiile de aplicare a măsurii arestării preventive prevăzute de Codul de Procedură Penală sunt: – inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală; – există suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare. În această lună au fost înregistrate două accidente rutiere urmate de părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto care l-a produs, faţă de ambii conducători auto fiind dispuse măsuri preventive.

Leave a Response