|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

CSM-ul face ravagii în Grecia 

Jucătorii lui Adrian Furnică o ţin dintr-o victorie într-alta

 

CSM-ul face ravagii în Grecia

 

    Pentru jucătorii antrenaţi de Adrian Furnică şi Cristi Lazăr (foto) ar fi extraordinar de bine dacă returul Diviziei B s-ar disputa în Grecia. Aerul mediteranean le face bine şi asta se vede în reazultatele de până acum. Cu o echipă de acelaşi nivel competiţional, Veria, cândva aflată sub comanda antrenorului român Sorin Cârţu, vâlcenii s-au comportat ireproşabil şi s-au impus cu 2-0.

În a doua partidă din Grecia, adversara a fost mult mai bine cotată, însă acest lucru nu s-a văzut pe tabela de scor. Vâlcenii au aplicat aceeaşi tactică letală impusă de Adrian Furnică, adică s-au axat pe apărare şi au contraatacat periculos ori de câte ori au avut ocazia. Aşa se face că, pe o dominare teritorială a gazdelor, în prima repriză a meciului cei care au marcat au fost vâlcenii. Cel care a deschis scorul a fost Cercel.

Repriza a doua, mult mai echilibrată, poate chiar la discreţia vâlcenilor, a avut un moment de cumpănă atunci când gazdele au egalat, însă Stănescu a readus rapid echipa noastră în avantaj, fapt ce a turnat plumb în picioarele jucătorilor greci. Până la final, în ciuda eforturilor timide ale gazdelor de a restabili egalitatea, vâlcenii au zburdat pe teren şi a venit, firesc, şi golul 3, marcat de Ovidiu Ciortan

Mai mult, după acest meci au existat şi câţiva oameni de fotbal din Grecia interesaţi să urmărească mai mult timp câţiva jucători vâlceni, interesaţi fiind de posibile transferuri ale acestora peste hotare. Cel mai important meci al stagiunii din Grecia a fost programat pentru începutul acestei săptămâni, când CSM Rm. Vâlcea a întâlnit cea mai bună echipă din Salonic, pe PAOK, grupare aflată în luptă pentru un loc de Cupa UEFA.

George ANDREI

Leave a Response