|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

PERCHEZIȚII LA HACKERII VÂLCENI! A fost destructurată o grupare infracțională specializată în falsuri, fraude informatice și spălare de bani 

c_grupare_hackeri

Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Vâlcea au efectuat joi un număr de 41 de percheziții, în cadrul a două dosare penale, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în falsuri, fraude informatice și spălare de bani, se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea, urmând ca 36 de mandate de aducere să fi puse în executare.

Astfel, potrivit comunicatului IPJ, s-au efectuat 41 de percheziții domiciliare, în municipiul Drăgășani și în alte localități din județul Vâlcea, precum și în județul Olt și în București. La activități au participat 170 de polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Vâlcea, Pitești, Craiova, Gorj, Olt și Sibiu, sub coordonarea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate — I.G.P.R., precum și luptători de la acțiuni speciale.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul a două dosare penale ce vizează activitatea infracțională a unei grupări specializate în comiterea infracțiunilor de fals informatic, fraudă informatică și spălare de bani. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 10 carduri bancare și 2 tokenuri pentru efectuarea de tranzacții online, 4.590 de euro,15.650 de lei, o pușcă, un pistol de airsoft, o bâtă de baseball, 19 hard-diskuri, 2 unități centrale, 22 de laptopuri, 6 tablete și un Ipad. De asemenea, au fost ridicate 66 de telefoane mobile, 64 de cartele SIM 12 pachete-suporți cartele SIM, 17 stick-uri de memorie, 8 carduri de memorie, 5 modem-uri pentru internet, 141 de suporți optici, 2 ordine de plată și alte documente și 4 pachețele din staniol cu fragmente de cannabis.

Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi postat pe internet anunțuri fictive de vânzare a unor bunuri (telefoane mobile, autoturisme, tractoare), iar banii pentru plata acestora ar fi fost virați de victime, cetățeni străini, în conturi bancare deschise de membrii grupării în Polonia, apoi transferate imediat prin sistemul on line banking în conturi din România.

Primul palier al grupării era format din membri care ar fi racolat persoane dispuse să se deplaseze în Polonia, pentru a deschide conturi bancare pe care să le pună la dispoziția unuia dintre ei. De asemenea, acești membri ai grupării ar fi retras banii din conturile din România, bani care fuseseră transferați din conturile din Polonia.

Al doilea palier era format din cei care aveau rolul de a lansa ofertele fictive de bunuri pe diferite site-uri de profil, de a crea adrese de e-mail introducând date fictive, de a crea pagini false de internet, copii ale unor pagini ale unor companii cunoscute de tranzacții online și de a coresponda cu victimele prin intermediul poștei electronice, inducându-le în eroare, în vederea transferării banilor.

Al treilea palier era format din acele persoane care deschideau conturi bancare în Polonia, punându-le la dispoziția unuia dintre membrii grupării, în schimbul unor sume de bani.

Prejudiciul total cauzat de cei în cauză este de aproximativ 500.000 de euro.

Vor fi puse în executare 36 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri și dispunerea măsurilor legale. Cei în cauză sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional, fraudă informatică, spălare de bani și fals informatic.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Leave a Response