|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Transcăpăţânii – a doua şosea la 2000 de metri altitudine din Vâlcea 

Transalpina - Lacul Galcescu

Turismul vâlcean nu va avea rivalitate!

Transcăpăţânii

 

Vâlcea va beneficia de a doua şosea care urcă până la 2000 de metri altitudine. Este vorba de Transcăpăţânii, drumul care va pleca din Horezu şi se închide la Mălaia, unind, astfel, într-o iubire unică a turismului, Oltenia de sub munte cu Valea Lotrului, scrie ramnicuvalceaweek.ro.

Ce ar putea fi mai frumos decât acest arc rutier, care pleacă de la Mănăstirea Brâncoveanului, urcă în staţiunea Vârful lui Romani,  se închină la meteora de aici, trece prin platoul Ursului, pe lângă ruinele conacului şi aeroportul Brătienilor de la Zmeuret, şi coboară în Valea Lordului Lotru?

O şosea lungă de 30 de km, care străbate cerul Vâlcii, mângâind fagii, molizii, brazii, şerpuind ca o viperă printre bujorii de munte, modelând stâncile nopţii şi culegând stele, aceasta va fi Transcăpăţânii.

Şoseaua este prinsă în strategia de dezvoltare a oraşului Horezu şi urmează a fi finanţată cu fonduri europene. Importanţa ei turistică pentru Vâlcea este epocală, cu această şosea nu credem că mai poate fi detronat judeţul de pe primul loc al turismului românesc. Ce vor însemna atunci Valea Lotrului, Oltenia de sub munte, drumul staţiunilor, schiul montan, drumeţiile… ne imaginăm oare?

„Turismul din Vâlcea nu va avea rivalitate, orice poate fi întâlnit aici, ceramica de la Horezu se va uni cu lotrii din Mălaia şi, evident, cu restul localităţilor de la Valea Lotrului. Este strategia noastră de dezvoltare, un proiect amplu, drumul există, drum montan, care este parcurs mereu cu maşini de teren, dar acest drum dorim să fie pentru toată lumea, este kilometrul zero al unui alt concept de turism, un turism global, de perspectivă şi chiar de curaj”, spune Ilie Fârtat, primarul din Horezu.

Leave a Response