|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 19.11.2015 

soparla-cu-volanas
  • Se aude că, în cazul unui refuz al lui Mircia Gutău de a candida la Primăria Râmnicului la alegerile locale din 2016, ALDE Vâlcea pregăteşte un „competitor puternic” care să facă faţă cu brio competiţiei electorale. Este vorba… de Ion Nicolae, zis „Dinţişor”. Deja, traseistul politic numărul 1 şi-a creionat un „program” SF pe termen scurt, un program mai ambiţios decât cel cu care Ion Nicolae a candidat în 2008. Ziarul nostru a intrat în posesia câtorva din punctele din program şi le prezentăm acum: construirea unui tunel pe sub dealul Capela care să lege Râmnicul de Berbeşti; realizarea unui tunel feroviar între Drăgăşani şi Sibiu; demolarea parcului Zăvoi şi a stadionului şi construirea unui aeroport internaţional; desfiinţarea celor două mall-uri din centru şi construirea a două turnuri gemene înalte de 1.079 de metri; construirea de parcări pe acoperişul blocurilor; construirea unei salbe de hidrocentrale pe râul Olăneşti care să asigure independenţa energetică a Râmnicului; demolarea magazinului Kaufland şi înfiinţarea unui târg de vechituri; construirea unei autostrăzi suspendate care să lege Râmnicul de localitatea Strehaia, etc. Evident, mai glumim şi noi….

 

  • Mai mulţi locuitori ne-au semnalat faptul că o haită agresivă de 15 câini vagabonzi îşi face de cap pe aleea pietonală dintre bariera de la Dovali şi gară şi cer de urgenţă Primăriei Râmnicului să ia măsuri!

 

  • Intenţia de revocare a lui Vasile Cocoş din funcţia de viceprimar nu mai este poveste, asta pentru că liberalii şi independenţii din Consiliul Local al Râmnicului au depus o solicitare în acest sens, cerere care va fi dezbătută la şedinţa ordinară de la finele acestei luni. Revocarea se poate înfăptui mult mai uşor decât în cazul unui viceprimar plin, deoarece Cocoş este doar consilier local cu atribuţii de viceprimar.

 

  • Strada Corneliu Coposu din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde locuiesc peste 25 de familii, este neasfaltată de 4 ani, deşi impozitele se plătesc la fel ca în zona centrală. Strada Corneliu Coposu trebuia asfaltată de 4 ani! Conducerea Primăriei REFUZĂ sistematic (a întors cu bună ştiinţă câteva camioane de asfalt tocat – deşeu care ar mai fi ajutat la plombarea craterelor de pe Corneliu Coposu) să repare măcar această stradă pentru că acolo locuieşte consilierul Mușat care nu este pesedist!

Leave a Response