Despre post
Postul nu este un scop în sine, ci un mijloc spre scop, una dintre căile oferite nouă de dragostea lui Dumnezeu, care să ne facă să râvnim spe El. Dumnezeu este scopul și destinația noastră. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman, miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate. Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos. Postește cu urechea, nemaiascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura nemaivorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?
Postirea este o faptă de virtute, o lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, un mijloc de mântuire, dar în acelaşi timp este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, o renunţare de bunăvoie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea şi respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu, un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi al sârguinţei noastre spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi, care nu au nevoie de hrană.
Părintele Arsenie Boca ne învaţă să postim astfel: Să nu postim în înţelesul strâmt: să fim mulţumiţi că nu mâncăm carne, ouă, brânză sau altceva, dar mâncăm carne de om, muşcând cu vorba, clevetind, osândind, minţind sau jurând strâmb. Postul nu e un regim al stomacului, o chestiune de siluetă, ci e o cale spre mântuire. A gândi altfel înseamnă a înjosi postul cu care a postit Iisus Hristos şi ar fi o ocară. Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu multă stăruinţă. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit unele pogorăminte legate de respectarea posturilor. Cu privire la Postul Crăciunului, Sfântul Sinod a hotărât: copiii până la 7 ani nu sunt obligaţi să postească; copiii între 7 şi 12 ani, precum şi credincioşii maturi bolnavi, pot posti numai prima şi ultima săptămână din cele 40 de zile; în restul postului, copiii şi cei suferinzi pot consuma: peşte, ouă şi produse lactate.