|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Masonul liberal Păsat de la Consiliul Judeţean Vâlcea împarte banii pe criterii politice 

gica pasat bulacu

 

  • Primăriile liberale au fost favorizate, în timp ce primăriile PSD Scundu, Prundeni, Olăneşti şi Malaia s-au ales cu „praful de pe tobă”

 

Cu o întârziere de câteva zile, Consiliul Judeţean Vâlcea a publicat proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei de 12,5 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, propunere ce va fi aprobată vineri, 27 noiembrie. Sumele se vor utiliza cu prioritate în vederea pregătirii drumurilor pentru sezonul de iarnă, precum şi pentru asigurarea combustibilului şi a materialelor antiderapante, necesare înlăturării efectelor îngheţului şi pentru executarea lucrărilor de deszăpezire. Primarii unităţilor administrativ-teritoriale, în calitate de ordonatori principali de credite, răspund de modul de utilizare a sumelor. Sumele alocate bugetelor locale ale unităţilor administrativ- teritoriale rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local al unităţilor administrativ-teritoriale şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost alocate. Prezentăm întreaga listă de primării care au primit bani de la CJ Vâlcea, cu precizarea că există o tendinţă de favorizare a primăriilor „galbene”: Alunu (98.000 lei), Amărăşti (104.000 lei), Bărbăteşti (25.000 lei), Berislăveşti (24.000 lei), Boişoara (30.000 lei), Budeşti (139.000 lei), Bujoreni (30.000 lei), Buneşti (61.000 lei), Cernişoara (7.000 lei), Copăceni (7.000 lei), Creţeni (13.000 lei), Dăeşti (98.000 lei), Dănicei (165.000 lei), Dragoeşti (80.000 lei), Făureşti (6.000 lei), Fârtăţeşti (158.000 lei), Frânceşti (7.000 lei), Galicea (102.000 lei), Ghioroiu (17.000 lei), Glăvile (88.000 lei), Goleşti (119.000 lei), Grădiştea (119.000 lei), Guşoeni (30.000 lei), Ioneşti (112.000 lei), Laloşu (100.000 lei), Lădeşti (78.000 lei), Lăpuşata (81.000 lei), Lăcusteni (23.000 lei), Livezi (52.000 lei), Lungeşti (94.000 lei), Mateeşti (94.000 lei), Măciuca (97.000 lei), Mădulari (134.000 lei), Măldăreşti (49.000 lei), Mitrofani (89.000 lei), Mihăeşti (87.000 lei), Milcoiu (103.000 lei), Muereasca (94.000 lei), Nicolae Bălcescu (100.000 lei), Olanu (73.000 lei), Orleşti (72.000 lei), Oteşani (84.000 lei), Păuşeşti (84.000 lei), Păuşeşti Măglaşi (134.000 lei), Perişani (105.000 lei), Pesceana (36.000 lei), Pietrari (94.000 lei), Popeşti (16.000 lei), Prundeni (8.000 lei), Racoviţa (94.000 lei), Roeşti (84.000 lei), Roşiile (119.000 lei), Runcu (94.000 lei), Sălătrucel (43.000 lei), Scundu (6.000 lei), Sineşti (79.000 lei), Slătioara (28.000 lei), Stăneşti (67.000 lei), Stoeneşti (124.000 lei), Stoileşti (81.000 lei), Stroeşti (21.000 lei), Suteşti (41.000 lei) Şirineasa (22.000 lei), Ştefăneşti (76.000 lei), Şuşani (88.000 lei), Tomşani (75.000 lei), Vaideeni (33.000 lei), Valea Mare (20.000 lei), Vlădeşti (31.000 lei), Voiceşti (66.000 lei), Voineasa (73.000 lei), Zătreni (122.000 lei), Băbeni (79.000 lei), Bălceşti (98.000 lei), Băile Govora (64.000 lei), Berbeşti (68.000 lei), Brezoi (88.000 lei), Călimăneşti (75.000 lei), Horezu (129.000 lei), Drăgăşani (29.000 lei) şi Consiliul Judeţean Vâlcea (6,72 milioane de lei). Prin OUG nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul acesta şi unele măsuri bugetare a fost alocată suma de 500 milioane de lei destinată finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Rartizarea pe judeţe a acestei sume s-a făcut ulterior de Guvern, judeţului Vâlcea fiind alocată suma de 12,45 milioane de lei. Potrivit HG nr. 911/2015, repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale se face în funcţie de lungimea şi starea tehnică a drumurilor prin hotărâre a consiliului judeţean, la consultarea primarilor. Având în vedere că fondurile aprobate judeţului Vâlcea cu această destinaţie sunt insuficiente pentru realizarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii pe drumurile comunale şi judeţene, la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale s-au mai avut în vedere şi următoarele „considerente”: continuarea lucrărilor ia drumurile finanţate pe diverse programe; unităţile administrativ-teritoriale care au realizat în anii anteriori lucrări de reabilitare pe drumurile comunale; alocarea de fonduri pentru realizarea de lucrări pe tronsoane de drumuri cu trafic intens, distanţe mari, care să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier; reabilitarea unor tronsoane de drumuri pe care circulă autovehiculele care asigură transportul în comun de călători; înlăturarea efectelor calamităţilor naturale; decontarea unor lucrări executate in anul 2015.

(Petre Coman)

Leave a Response