Senatorul Cotescu a primit explicaţii cu privire la modificarea Legii privind comercializarea produselor alimentare
În urma unei interepelări adresate Ministerului Agriculturii de către senatorul liberal Adrănel Cotescu, privind modificările Legii nr. 329/2009 privind comercializarea produselor alimentare, s-a primit recent următorul răspuns: „Referitor la măsurile pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) intenţionează să le adopte în vederea creării unui cadru legislativ competitiv pentru producătorii români, în ceea ce priveşte comercializarea produselor agroalimentare, vă comunicăm următoarele: având în vedere faptul că România este stat membru al Uniunii Europene, este necesar ca aceasta să respecte legislaţia la nivel european privind organizarea comună a pieţelor, mecanismul de lucru al pieţei unice şi libera circulaţie a mărfurilor. În contextul actual, MADR este unul dintre susţinătorii propunerii legislative de completare a Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul III «Obligaţii speciale ale comercianţilor», cu următorul cuprins: art. 101 – Comercianţii persoane juridice autorizate să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare au obligaţia ca, pentru categoriile: carne, legume şi fructe să achiziţioneze aceste produse, în proporţie de cel puţin 51% corespunzător fiecărei categorii provenite din lanţul alimentar scurt aşa cum este definit în Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene; art. 102 – Prin excepţie de la prevederile art. 101, în lunile de iarnă, decembrie-februarie, legumele şi fructele din import pot reprezenta maxim 70% din oferta, pe fiecare categorie, a comercianţilor menţionaţi la articolul 101. Această măsură contribuie la creşterea consumului de produse alimentare obţinute la nivel local, la păstrarea locurilor de muncă în industria alimentară şi în comerţul cu alimente. O altă măsură pe care MADR a susţinut-o, în vederea identificării unor noi modalităţi de comercializare a produselor alimentare a fost semnarea «Acordului de colaborare privind organizarea şi funcţionarea pieţelor ţărăneşti în Municipiul Bucureşti». În vederea comercializării unui volum mai mare de produse obţinute la nivel local prin intermediul lanţurilor scurte de aprovizionare, AAADR a elaborat Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol. Aceasta reglementează modul de desfăşurare a activităţilor economice, de valorificare de către producătorii agricoli, persoane fizice, a produselor agricole proprii şi de exercitare a comerţului cu aceste produse”.