Conferința de promovare a proiectului ”Servicii de Prevenire și Remediere în Educație: SPRE școală”
Inspectoratul Școlar al Județului Vâlcea
în calitate de beneficiar și
- Asociația Scientia Nemus, Drobeta Turnu Severin;
- Școala Gimnazială Colonie, Râmnicu Vâlcea;
- Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleșoianu”, Structura Școala Gimnazială ”Spiru Haret”, Râmnicu Vâlcea;
- Liceul ”Gheorghe Surdu”, Brezoi, judetul Vâlcea; Colegiul Național ”Traian”, Drobeta Turnu Severin;
- Colegiul Tehnic ”Dierna”, Orșova,
în calitate de parteneri,
vor organiza în perioada 11-13 decembrie 2015, Hotel Sofianu, str. Știrbei Vodă, nr. 2401 (intrare Parc Zăvoi), Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea, Conferința de promovare a proiectului ”Servicii de Prevenire și Remediere în Educație: SPRE școală” – cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Perioada de desfășurare a proiectului este de 6 luni: 01.07.2015 – 31.12.2015
Valoarea totală a proiectului este de 8.648.038,00 lei lei, din care 7.350.832,30 lei reprezintă asistență financiară nerambursabilă acordată din Fondul Social European.
Obiectivul general al proiectului vizează prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii pentru 1300 de persoane din comunitățile dezavantajate, cu precădere din localități rurale din Romania și din rândul populației de etnie romă, prin implementarea de programe educaționale integrate de tip preventiv și remedial.
Prin participarea la activitățile non-formale și informale ale proiectului 1000 de elevi supuși riscului de abandon vor depăși dezinteresul față de școală și vor avea o mai bună participare la activitățile educative obligatorii din școlile la care sunt înscriși, iar 300 de persoane participante la activitățile remediale de tip ”A doua șansă” vor fi reintegrate în sistemul de educație în vederea finalizării studiilor pe care le-au abandonat.
Evenimentul se va desfășura cu participarea echipei de implementare a proiectului, a reprezentanților administrației locale, a reprezentanților mass-media. Invitații de onoare vor fi reprezentații Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, ISJ, CCD, CJRAE.
Manager de proiect,
Prof. Ion Vlăsceanu