|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Călimănești, Florinel Constantinescu, are bucuria lucrului împlinit 

florinel constantinescu

 

Domnule primar vă rugăm să faceți o sinteză a principalelor direcții pe care ați acționat în acest mandat, și de asemenea ideile pe care le aveți pentru perioada următoare. Luați-le pur și simplu, cum le-ați enumera pe degetele de la o mână, în așa fel încât să știm si noi și cititorii noștri cum au evoluat lucrurile în orașul Călimănești.
Eu pot să spun că direcțiile în care am acționat sunt simple și le știe toată lumea. În primul rând ne-am orientat și trebuie să mergem pe direcția asigurării unui confort de viață mai bun pentru toți locuitorii Călimăneștiului. Asta înseamnă în primul rând asigurarea utilităților la un nivel superior.

Cealaltă direcție, fiind o stațiune balneoclimaterică, bineînțeles că a trebuit și trebuie în continuare să dezvoltăm infrastructura turistică. Astfel putem contribui la un număr mai mare de locuri de muncă, la un trai mai bun pentru locuitorii Călimăneștiului. Acestea sunt cele două direcții principale în care am acționat. Categoric, am avut în vedere și problemele sociale cu care ne confruntăm în Călimănești, mai ales în această perioadă, o perioadă grea, cu un șomaj ridicat.

Știm toți ce s-a întâmplat în județul nostru. Au dispărut unități economice mari, unități în care își desfășurau activitatea și locuitori ai orașului nostru. Problemele sociale sunt destul de mari.

Pentru confortul orașului am acționat în dezvoltarea infrastructurii străzilor, modernizarea acestora. Când spun modernizare nu mă refer numai la așternerea cu piatră sau asfalt, ci și la rigolele de preluare a apelor pluviale, ape pluviale care de multe ori, din stradă ajungeau în gospodăriile oamenilor în așa fel încât produceau mari pagube.
Ne-am implicat și în asigurarea condițiilor normale la școlile și grădinițele pe care le avem pe raza localității și în fiecare din localitățile componente ale orașului nostru.

Avem în vedere construirea unei noi grădinițe, o grădiniță cu program normal. Până în prezent această grădiniță era internatul liceului și nu oferea cele mai bune condiții. Din acest an, am reușit, printr-o reorganizare, să mutăm clasele de la grădiniță, la școala veche din Călimănești. Sunt condiții mai bune, dar în nici un caz cele pe care le urmărim din construcția unei noi locații care să cuprindă spații moderne de clase dar și de joacă, de petrecere a timpului liber, în așa fel încât copiii de grădiniță să se simtă în siguranță.
Urmărim în continuare realizarea proiectului de canalizare în orașul nostru. Din păcate, până la începerea acestui proiect, care cuprinde peste 30km de canalizare, aveam acoperită o suprafață de 30% din teritoriu. Destul de puțin pentru perioada în care ne aflăm și pentru un oraș cum este Călimăneștiul, un oraș-stațiune. Este un proiect destul de greu de realizat pentru că intervenția în străzi, intervenția în teritoriu s-a făcut destul de abrupt. Din cei 48km de străzi noi am afectat canalizării o suprafață de 30 km din acestestea. O cantitate destul de mare de pământ dislocat, de străzi distruse care au trebuit să fie aduse la stadiul inițial, chiar îmbunătățit.
La ora actuală avem terminate lucrările de la stația de epurare a acestui proiect. Din cei 30km, peste jumătate sunt realizați. Sperăm să ne încadrăm în timp util cu acest proiect, în așa fel încât să beneficieze majoritatea locuitorilor de această utilitate atât de necesară.
În infrastructura turistică avem proiectul cunoscut sub denumirea ‘’Mirajul Oltului’’, care conține două componente destul de importante. O componentă sportivă și de agrement, precum și o componentă de parc acvatic și de relaxare. Prima este în zona Jiblea Veche, recepționată și cu lucrări de bună calitate. Aici putem vorbi de realizarea a două terenuri de sport, unul de tenis și unul de minifotbal, a unui loc de joacă pentru copii, a mai multor alei cu mobilier urban, iluminat în tot acest teritoriu, dar și realizarea unui ponton cu un cataraman care deja circulă pe Olt, între barajul din Centrul orașului și barajul din Nordul orașului, cuprinzând zona mănăstirii Cozia și cea a schitul Ostrov. Zone deosebite din punct de vedere peisagistic și care pot fi admirate acum și de pe cursul râului Olt.
A doua componentă, cea de Parc Acvatic și de relaxare este realizată în proporție de peste 50%. Sperăm ca până la sfârșitul anului să fie terminate lucrările și recepționate. Având în vedere că acolo avem și câteva piscine interioare, sper să putem funcționa încă de la începutul anului viitor.
Un proiect drag nouă, celor din Călimănești, mai ales mie, pentru care am lucrat foarte mult, este cel de modernizare al parcurilor balneare. Cele două parcuri, respectiv parcul de la Hotelul Central precum și parcul Izvoare din Căciulata au zone deosebite, zone mirifice, care pe lângă frumusețea lor pun în valoare și costrucțiile aflate în aceste parcuri. Mă refer, în primul rând, la Hotelul Central, dar și la chioșcurile sau locurile care altă dată adăposteau muzicanții, fanfara militară din aceste două parcuri.

Pentru acest proiect am semnat în luna noiembrie 2012 finanțarea, însă a durat extrem de mult achiziția lucrărilor, și datorită imposibilității scoaterii la licitație, pentru că între timp s-au modificat granițele acestui proiect. Teritoriul care era pus la dispoziție proiectului respectiv a fost modificat prin retrocedări și prin concesionări, lucru greu de admis atunci când ai un proiect în execuție și pentru care ai semnat deja finanțarea. Însă, cu multe eforturi, am reușit și în prezent lucrăm în aceste parcuri, cu materiale de calitate. La sfârșitul acestui an va fi gata. Principalul folos al acestui proiect este punerea în valoare a izvoarelor tămăduitoare pe care le avem, respectiv izvorul 1 și 2 din parcul Căciulata, izvorul 7-14, 6-8 din parcul Central. Deși aceste izvoare sunt concesionate de agentul economic care funcționează la noi în Călimănești, și ele vor fi modernizate în așa fel încât tot parcul va fi ceva unitar. Finanțarea va fi din partea agentului economic, nu din bugetul primăriei sau din fonduri europene.
Mai putem vorbi de drumul de cură cunoscut și drumul Genelor și de cele două centre de informare pe care le-am găsit realizate în proporție de 60%. Lucrările, la fel erau abandonate, reușind într-un final să găsim banii necesari din bugetul local pentru a termina această lucrare.
Sunt multe, sunt puține, sunt multe activități pe care le facem permanent. Suntem aproape de oameni într-un mod activ pentru că îi consultăm tot timpul – realizăm în Călimănești lucrări care sunt prioritizate împreună cu dânșii. Urmează această perioadă foarte importantă de suprapunere peste etapa de finanțare 2014-2020. Dar, după cum știți, am pierdut deja doi ani și, putem vorbi de fapt de o etapă de finanțare 2016-2020. Suntem pregătiți pentru proiecte importante în această etapă, tot în sensul celor două direcții de dezvoltare despre care vorbeam.

De fapt, Călimăneștiul este poate, prima localitate din județul nostru care a realizat strategia de dezvoltare a orașului, pe care o avem aprobată de atâta timp și știm foarte bine pe ce căi vom merge în continuare.
Vom merge pe dezvoltarea condițiilor și pe dezvoltarea nivelului de trai al locuitorilor orașului nostru. Aici mă refer la proiectul de modernizare și de anvelopare a blocurilor de locuit din localitate, un proiect de extindere și de modernizare a iluminatului public, continuarea pe străzile care încă nu sunt modernizate, a asfaltării, a rezolvării preluării apelor pluviale. Insit cu acest lucru pentru că nouă ne produc pagube enorme, atât în zonele agricole, cât și în zonele urbane. Călimăneștiul este așezat în așa fel încât sunt mulți torenți, multe pârâuri, cele care preiau apa de pe acești torenți. În cazul ploilor masive, ploilor torențiale, de fiecare dată avem mari probleme. Și acest lucru avem în vedere să-l cuprindem în proiect, de preluare a acestor ape pluviale. Avem noroc pentru că prin mijlocul localității noastre trece Oltul, cel care poate să preia toate aceste ape.
În ceea ce privește infrastructura turistică, vrem să dezvoltăm zonele turistice, să le extindem. Suntem în situația de a prelua drumuri care duc către monumente monahale, de a le pune în valoare, pentru că, noi, aici în Călimănești avem multe din aceste posibilități, având cel mai mare număr de mănăstiri din județul Vâlcea. Este vorba despre Cozia, Stănișoara, Turnu, Ostrov. Pe lângă acestea sunt și multe biserici vechi, unele dintre ele făcând parte din monumente din clasa A și acestea vor trebui să beneficieze printr-o asociere de proiecte care să le poată pune în valoare.
Vrem să punem în valoare malul stâng al Oltului prin crearea unor zone de recreere, cum ar fi zone de picnic, piste de biciclete, dar și trasee pietonale, în așa fel încât atât locuitorii dar și turiștii care vin în număr mare în fiecare an în localitatea noastră, pe lângă tratamentele oferite de apele termale să beneficieze și de aceste tratamente prin mișcare, acele cure de mișcare pe care le promovează chiar medicii balneologi.
Pot spune că tot ceea ce ne-am propus în această etapă aproape am realizat. Mai este puţin timp până la încheierea primului mandat şi am bucuria lucrului împlinit, pentru că ne-am propus destul de multe şi, iată, printr-o mobilizare exemplară a celor care lucrează în primăria Călimăneşti, al consilierilor oraşului nostru, dar şi al cetăţenilor, cu multă înţelegere, cu mult tact, putem spune că în aceşti trei ani şi jumătate am realizat ceea ce ne-am propus.
Vă mulţumim frumos!


Material realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) în cadrul proiectului Primarii județului Vâlcea, 2016

Leave a Response