Sfântul Arhidiacon Stefan (27 decembrie) 

Sfântul Arhidiacon Ştefan este primul diacon şi martir al Bisericii, primul creştin care a câştigat cununa martiriului și este sărbătorit în Biserica Ortodoxă a treia zi după Naşterea Domnului, pe 27 decembrie.

Din Cartea Faptelor Apostolilor aflăm că, la începuturile Bisericii, când cuvântul Evangheliei încă nu se răspândise în afara Ierusalimului, creştinii trăiau împreună şi îşi împărţeau bunurile. Sfânta Scriptură ne istoriseşte că văduvele creştine provenite dintre păgâni s-au plâns Sfinţilor Apostolilor că sunt defavorizate la împărţirea ajutoarelor şi că văduvele creştine provenite dintre iudei ar fi privilegiate. Ca să facă dreptate şi ca plângerile să înceteze, Sfinţii Apostoli s-au sfătuit şi au hotărât să aleagă şapte bărbaţi cu reputaţie bună, care să garanteze tratamentul egal la slujirea la mese.

Au fost aleşi astfel şapte bărbaţi, Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae, peste care Sfinţii Apostoli s-au rugat şi şi-au pus mâinile şi care au devenit astfel, prin harul Duhului Sfânt care S-a pogorât peste ei, primii diaconi ai Bisericii.

Sfânta Scriptură îl menţionează aparte pe Sfântul Ştefan ca fiind „plin de har şi de putere” şi „făcând semne şi minuni mari în popor”. Acesta este motivul pentru care Biserica îl socoteşte Arhidiacon, adică „primul dintre diaconi”. Aceeaşi carte ne povesteşte cum Sfântul Ştefan a intrat într-o dispută cu membrii mai multor sinagogi. Cum Arhidiaconul Ştefan era plin de înţelepciune şi Duhul Sfânt, n-au putut să-l biruiască în cuvânt, membrii sinagogilor au întărâtat poporul spunând că Ştefan a hulit împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. S-a iscat tulburare şi indignare şi Arhidiaconul a fost dus cu forţa în faţa Sinedriului, pentru a da socoteală despre spusele ce-i erau imputate. Scriptura aminteşte şi de martorii mincinoşi pe care evreii i-au tocmit ca să  susţină că Ştefan ar fi spus că Iisus va schimba datinile lăsate de Moise.

Finalul cuvântării Arhidiaconul Ştefan conţine o aluzie la Persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, pe care evreii Îl uciseseră după trup. Priceperea cu care Arhidiaconul Ştefan a vorbit i-a făcut pe unii învăţaţi să creadă că, înainte de convertire, Ştefan va fi fost ucenicul învăţatului Gamaliel.

Plin de Duh Sfânt, Arhidiaconul Ştefan are o viziune a slavei lui Dumnezeu, pe care le-o descrie celor de faţă: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” Scriptura istoriseşte cum cei de faţă n-au putut suporta această mărturisire a Învierii şi dumnezeirii lui Iisus Hristos, şi cum, astupându-şi urechile, au năvălind asupra lui, şi l-au scos afară din cetate, unde l-au bătut cu pietre. Înainte să-şi dea obştescul sfârşit, îngenunchiat, Ştefan s-a rugat cu glas mare pentru ucigaşii săi: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”

În acest mod a trecut la cele veşnice Sfântul Arhidiacon şi întâiul Martir Ştefan. Scriptura notează că „bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el, dar şi că un tânăr cu numele Saul a încuviinţat uciderea lui Ştefan şi că a păzit hainele ucigaşilor. Saul avea să se convertească şi să devină Sfântul Apostol Pavel.

Tradiţia spune că evreii i-au lăsat trupul lui Ştefan să zacă pe locul unde fusese ucis, ca sa fie mâncat de animale, însă că acestea nu s-au atins de el. Gamaliel şi Nicodim au fost aceia care i-au ridicat trupul Sfântului Ştefan şi l-au îngropat cu evlavie.