|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Expoziție despre comuna Popești, organizată de Universtatea de Arhitectură „Ion Mincu” 

expozitie Popesti1

 

 

O amplă expoziție despre satul românesc tradițional, având ca exemplu comuna vâlceană Popești, se desfășoară timp de trei zile în holul Consiliului Județean Vâlcea, un vernisaj organizat de studenții anului I ai Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”.

„Ideea a fost extraordinară și m-a bucurat faptul că localitatea noastră a fost aleasă pentru acest studiu de caz. Suntem o comună aflată într-un areal geografic de excepție, pe cel mai tranzitat culoar comercial al Vâlcii de mijloc, prin pasul Cotoșmanu, se face de fapt legătura între Oltenia de sub Munte și Oltenia de Deal. Studenții au identificat acele case care s-au păstrat timp de mai multe secole și au venit cu idei despre contextualizarea satului tradițional în prezent, cu propuneri pentru piață publică, cu centrul civic rural, folosind lemnul, în sensul conservării tezaurului arhitectonic al Popeștiului”, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, primarul din Popești, Constantin Șerban.

În expoziția care se va încheia duminică cei interesați pot vedea atât machete la scară redusă cât și planșe cu mai multe locuințe din Popești cum ar fi — Casa Preotului — sat Popești, Casa lui Matei — sat Urși, Casa cu Struguri—sat Popești, Casa din Deal — sat Urși, Casa lui Preda — sat Meieni, etc.

Pentru propunerile de spații acoperite din lemn în județul Vâlcea, obiectul exercițiului îl constituie un mic edificiu cu un singur nivel, situat într-un context natural, cu o funcțiune adecvată locului, materializată într-un program simplu.

Comuna Popești este unitatea administrativ-teritorială situată în centrul județului Vâlcea, la poalele Munților Căpățânii. Primele informații apar într-un hrisov al lui Mircea Voievod — Daești, 19 iunie 1547. Suprafața totală a comunei este de 5276 ha, aici regăsindu-se cea mai mare pădure din zona mediană a Vâlcii, Pădurea Cotoșmanu, situată pe dealul cu același nume, unde există și un culoar de trecere, drumul național care leagă 15 localități din zona de sud a județului cu orașele Horezu și Râmnicu Vâlcea.

 

Leave a Response