|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Infracţiuni şi accidente rutiere în Râmnicu Vâlcea şi Mihăeşti 

infractiuni rutiere politisti

 

La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control un autovehicul condus de M. Loredana, 37 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma verificărilor efectuate a rezultat  faptul că autoturismul nu era înmatriculat, fiind radiat de autorităţile olandeze din decembrie a.c.. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 11.35, B. Ion, de 19 ani, din com. Mihăeşti, a condus un autoturism pe D.C. Stupărei, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabil ud, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă spre dreapta şi a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de beton. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto,diagnosticat cu TCF acut minor, traumatism toracic, fracturi costale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Leave a Response