|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Teatrul Anton Pann la a V-a ediţie a Festivalului de comedie festCO 

Teatrul Anton Pann la a V-a ediţie a Festivalului de comedie festCO

Ediţia a V- a Festivalului de Comedie festCO îşi deschide porţile sâmbătă, 24 martie. Timp de o săptămână publicul iubitor de teatru şi de comedie va putea savura cele 14 spectacole selecţionate pentru festival de juriul format din Alice Georgescu, Cristina Modreanu şi Ion Parhon.

Teatrul Anton Pann este invitat să participe în festival cu spectacolul Telefonu’, omleta şi televizoru’ în regia lui Alexandru Dabija. Reprezentaţia va avea loc joi 29 martie la ora 17.30 şi va fi găzduită de sala studio a Teatrului de Comedie. Trebuie amintit faptul că teatrul nostru este invitat pentru a doua oară în acest important festival de teatru. În anul 2005 am fost invitaţi cu  spectacolul Omul de zăpadă de Lia Bugnar, realizat de Adrian Roman. Avem astfel bucuria de a fi din nou, la foarte scurt timp, prezenţi pe scenele prestigioase ale teatrului bucureştean după participarea, în luna noiembrie 2006, la Festivalul Naţional de Teatru. Noutatea acestei ediţii este că, în acest an, pe scena festivalului se vor afla trupe din Franţa, Grecia şi Serbia, trupe care vor juca pe textele a doi dramaturgi români: Matei Vişniec şi Ion Luca Caragiale. Deşi este evidentă deschiderea festCO către Europa (cel puţin pentru moment), directorului festivalului şi al Teatrului de Comedie, George Mihăiţă, îi este "teamă" să spună că festivalul pe care îl coordonează este internaţional în acest an. Invitatul de onoare este Matei Vişniec care, după 20 de ani de la momentul plecării sale in Franţa, se află într-un dute-vino perpetuu între cele două ţări şi între cele două culturi: română şi franceză. Vişniec aduce, odată cu prezenţa sa în festCO,o lansare de carte, un spectacol de animaţie cu păpuşi jucat în limba franceză şi alte două spectacole care au la bază textele sale rostite în limbile greacă şi română. Dramaturgii contemporani vor fi prezenţi în festCO atât prin intermediul spectacolelor, cât şi în cadrul Clubului de lectură festCO.  În întâlnirile cu spectatorii fideli, se va încerca redescoperirea necesităţii şi locul dramaturgiei româneşti contemporane atât în universul teatrului de păpuşi şi marionete cât şi în cel al studenţilor de la facultăţile de teatru. În final, în Gala Comediei Româneşti, aflată la cea de-a doua ediţie, se vor decerna, într-un spectacol inedit, premiile Festivalului Comediei Româneşti – festCO, ediţia a V-a şi Premiile Concursului de Comedie Româneasca, ediţia a II-a.  Premiile celei de a doua ediţii a Concursului de comedie Românească au fost îmoprţite astfel: Premiul I – Blocaj în trafic de Bogdan Costin; Premiul II – Revoluţia textilă de Diana Manole; Premiul III – Divorţ în direct de Horia Gârbea.  Juriul care a decis acordarea premiilor pentru acest concurs a fost format din: Mircea Ghiţulescu, Ion Cocora, Adrian Lustig, Mihai Lungeanu, Nicolae Prelipceanu. Textele câştigătoare sunt publicate de Editura Palimpsest. Organizatorii festivalului sunt Teatrul de Comedie din Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti, Ministerul Culturii şi Cultelor şi TVR.

Leave a Response