|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

SENZAȚIONAL! Dispozitiv de rachete antigrindină la Şuşani 

Gheorghe-STAIU-primar-Susani

 

În comuna Şuşani se va amplasa un dispozitiv de rachete antigrindină. De altfel, Primăria Şuşani este în tratative cu Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor pentru amplasarea unui asemenea dispozitiv. „Comuna Şuşani urmează să pună la dispoziţia Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor un teren în suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi. Astfel, în satul Râmeşti, pe izlazul comunal, va fi amplasat un dispozitiv de rachete antigrindină. Rolul acestui dispozitiv este de a dispersa norii care sunt purtători de grindină. Suntem în faza de semnare a contractului şi terenul în suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi va fi pus la dispoziţia reprezentanţilor instituţiei mai sus amintite, iar aceştia urmează să amplaseze dispozitivul de rachete antigrindină. De altfel, în zona noastră, sunt perioade din an când precipitaţiile se transformă în grindină şi sunt distruse recoltele. În mare parte sunt distruse viile, pomii şi grădinile şi ştim cu toţii că acestea sunt sursele de venit ale cetăţenilor din localitatea noastră. Aşadar, este benefic amplasarea unui dispozitiv antigrindină şi sperăm că randamentul va fi pe măsură”, ne-a spus primarul comunei Şuşani, Gheorghe Staiu – relatează viatavalcii.ro

Leave a Response