|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Neoameni cu firme 

Neoameni cu firme

 

Prea mulţi oameni care nu erau în stare să-şi conducă nici vieţile lor cu moralitate şi responsabilitate au ajuns să deţină control asupra vieţii altora. Mii de oameni sunt obligaţi să lucreze pentru folosul unei clase de patroni în care nu s-a făcut curăţenie încă. După câteva tunuri, după de au văzut că banii se pot câştiga uşor cu munca altora destui de astfel de conducători de societăţi comerciale, culmea este că unii dintre ei având şi funcţii politice, aceşti afacerişti de tranziţie au transformat salariaţii în sclavi. De fapt mulţi dintre oamenii care-i ajută la muncă nici nu sunt salariaţi în sensul pur al cuvântului pentru că sunt plătiţi la negru. La angajare li se promit salarii mari. Apoi acestea sunt diminuate sub diverse forme. Se dau bonuri de masă, apoi nu se mai dau. Sau se dau 5-10 bonuri de salariat pe lună şi celelalte le iau patronii. Nu se sfiiesc să nu achite contribuţiile la stat datorate salariaţiilor, întârzie cu plata salariilor, nu respectă legislaţia muncii oamenii fiind obligaţi să lucreze sâmbetele, duminicile şi alte sărbători legale fără a fi remuneraţi suplimentar. Unii salariaţi muncesc până adorm pe ei, în epuizante ture de 24 cu 24, alţii sunt obligaţi să lucreze câte 10-12 ore pe zi. În multe situaţii la schimbarea locului de muncă fostul patron refuza plata la zi a salariului. În comerţ, transporturi, construcţii, alimentaţie publică, taximetrie şi din păcate chiar şi în presă se găsesc astfel de lepre cu firme. Unii se mai dau şi mari în public. Îşi etalează amantele, hainele de marcă, telefoanele mobile de sute de euro, autoturismele de lux. Îşi fac concedii în străinătate îşi construiesc vile, îşi cumpără imunitate parlamentară sau locuri în AGA. Apar pe ecranele televizoarelor şi povestesc ce oameni de succes sunt ei. E deplorabil că şi după intrarea în UE astfel de oameni sunt lăsaţi să-şi facă mendrele. Dar probabil existenţa lor este posibilă datorită altor specimene regretabile.

Funcţionari incompetenţi sau corupţi, uneori şi una şi alta, din instituţiile care ar trebui să înlăture acest fenomen al exploatării omului de către neoameni. Nouă nu ne rămâne decât să-i sfătuim pe vâlceni să refuze locurile de muncă din firmele acestor hahalere. Să-i lase să dea faliment, să nu le mai umple conturile punându-şi sănătatea, de multe ori viaţa, în pericol.

Octavian Avram

Leave a Response