Cristian Buican conduce Vâlcea ca un ȘEF al MAFIEI! Un jurnalist vâlcean se mută din județ dacă Buican ajunge președinte la CJ
Libertatea de exprimare în județul Vâlcea este îngrădită de MAFIA POLITICĂ, prin presiuni, amenințări, șantaj și forța pumnului! Șeful acestei structuri de tip INTERLOP care a pus stăpânire pe județul Vâlcea în ultimul an este: deputatul liberal Cristian Buican. Cel mai toxic politician vâlcean conduce Organizația Județeană a PNL Vâlcea, ca un veritabil cap al mafiei!
Individul și șleahta sa de mercenari politici au pus mâna pe toate pârghiile puterii economice a județului Vâlcea, de la Consiliul Județean Vâlcea, până la CET Govora, RAJDP, Apavil, Piețe Prest etc. Toate aceste instituții și societăți comerciale de stat sunt puse în slujba intereselor personale ale lui Buican și ale structurii de tip interlop care-l înconjoară! Instituțiile statului văd și nu fac nimic, Buican este de neatins! Se laudă cu protecție de la SRI, cu prietenia ce-l leagă de șeful acestui serviciu!
În Vâlcea nu mai mișcă nimic fără voie de la baronul absolut Buican! În Vâlcea, nu mai există Opoziție Politică, PSD a fost aproape distrus, prin tot felul de manevre PENALE – de-a dreptul, prin implicarea unor infractori care au stat prin pușcării pentru fapte de corupție și-acum sunt partenerii lui Buican! Ziariștii, puțini la număr, care-l critică sunt reduși la tăcere prin tăierea contractelor de publicitate și prin amenințări directe, venite de la membrii camarilei buicăniste.
Presa vâlceană trăiește într-o adevărată teroare marca Buican, s-a ajuns până acolo că membrilor PNL li s-a interzis de către Buican să mai vină la emisiunile unui jurnalist reputat, cum este Gheorghe Smeoreanu! Mai mult decât atât, un alt ziarist, tânărul și talentatul – Crișu Popescu ne-a mărturisit că se va muta din județ dacă Buican va ajunge presedinte la CJ.
Tiberiu Pîrnău