|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Curtea de Conturi a descoperit nereguli de 14.000 euro în curtea baronului de Ioneşti, Constantin Neagoie 

neagoie-betivul

 

În cursul anului trecut, Camera de Conturi Vâlcea a redactat un raport cu privire la activitatea din 2014 a Primăriei Ioneşti (primar Constantin Neagoie), în urma unui audit financiar desfășurat la unitatea administrativ-teritorială Comuna Ionești. Astfel, inspectorii Camerei de Conturi Vâlcea au descoperit abateri financiar-contabile de circa 61.500 lei (14.000 euro). Camera de Conturi a identificat următoarele nereguli la Primăria Ioneşti: entitatea nu deține o pagină proprie de internet, pe care să fie publicate informațiile și documentele prevazute de legislația în vigoare; Primăria Ioneşti nu a calculat și înregistrat în contabilitate amortizarea activelor fixe corporale, aparținând domeniului privat local; entitatea auditată nu a înregistrat în evidența contabilă bunurile care fac parte din domeniul privat al primăriei în contul contabil 104 – „Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale”; Primăria Ioneşti nu a constituit garanția de bună execuție prevăzută de reglementările legale pentru toate contractele de lucrări încheiate pentru realizarea obiectivelor de investiții; Școala Gimnazială Ionești a constituit în mod eronat în perioada 2010-2014 provizioane reprezentând valoarea drepturilor de personal rămase de platit ca urmare a hotărârilor judecătorești; la nivelul Primăriei Ionești nu sunt evidențiate în contabilitate modernizările și reabilitările unor active fixe corporale, în valoare totală de 240.000 lei; Primăria Ioneşti nu are înregistrat în evidența contabilă proprie: mobilierul, aparatura birotică și alte asemenea active fixe corporale; s-a constatat că stocurile și soldurile reprezentând materiale de natura obiectelor de inventar – cont „303”, aflate în patrimoniul entității, sunt diminuate eronat cu suma de 28.000 lei, valoare aferenta a 153 de obiecte de inventar, aflate în acest moment, în patrimoniul entității și în gestiunea proprie, dar care pe parcursul anului 2014 au fost scăzute din gestiune, prin întocmirea eronată de bonuri de consum; o serie de lucrări de investiții, deși au fost recepționate la terminarea lucrarilor, nu au fost înregistrate ca active fixe corporale aparținând domeniului public local, valoarea totală a acestor obiective fiind de 16,77 milioane de lei; la nivelul entității nu sunt evidențiate în contabilitate activele fixe corporale în curs de execuție; bunurile (mobilier și accesorii) aferente contractului de sponsorizare nr. 513/31 ianuarie 2014, în valoare totală de 7.000 lei, deși sunt amplasate în cadrul grupului sanitar, nu sunt înregistrate în evidența contabilă a Primăriei Ionești. La nivelul Școlii Gimnaziale Ionești nu a fost organizat controlul financiar preventiv propriu în conformitate cu prevederile legale. Primăria Ioneşti nu a urmărit întotdeauna pașii privind procedura de executare silită, înregistrându-se creanțe neîncasate ale bugetului local, în valoare totală de 3.000 lei, reprezentând venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale, mai vechi de 5 ani, prescrise la data de 31 decembrie 2014.

Deși în cadrul activității proprii de la Primărie există activități de gestionare de bunuri materiale și bănești, persoanele care au îndeplinit aceste activități nu au avut calitate de gestionari (nu au avut constituite garanții materiale, cu toate că acestea au avut responsabilități exprese prin fișele de post). La nivelul Primăriei Ionești există neconcordanțe între valorile activelor fixe corporale inventariate la 31 decembrie 2014 și soldurile existente în balanța de verificare la aceeași dată. Nu s-au luat măsurile prevăzute de lege privind reevaluarea activelor fixe corporale de natura construcțiilor, terenurilor și amenajărilor de terenuri aflate în patrimoniul propriu. Primăria Ioneşti nu a recuperat în anul 2014 cheltuielile cu utilitățile (energie termică și apă curentă) de la concesionarii a 4 cabinete medicale din imobilul „clădire dispensar” aflat în proprietatea privată a comunei Ionești. Pentru contractele de concesiune încheiate de Primăria Ioneşti cu cabinetele medicale individuale, precum și pentru contractul de concesiune încheiat cu medicul de medicină dentară, entitatea nu a încasat garanția reprezentând cota-parte din suma datorată concedentului cu titlu de redevență pentru un an de activitate. Școala Gimnazială Ionești a efectuat în mod eronat plăți aferente drepturilor de personal câștigate în baza a 3 sentințe civile. În anul 2014, entitatea a depășit cota privind consumul lunar de carburanți, cu cantitatea de 500 litri motorină, ceea ce a condus la producerea unui prejudiciu în bugetul local, în suma totala estimată de 3.000 lei, compus din obligație principală (contravaloare motorină consumată peste normativ), în valoare de 2.000 lei, aferent căreia au fost calculate accesorii pentru perioada ianuarie-octombrie 2015, în sumă de 1.000 lei.

Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi Vâlcea au fost: luarea măsurilor pentru realizarea unei pagini de internet proprii și publicarea pe aceasta a tuturor documentelor şi informaţiilor de interes public, aferente activităţii desfăşurate; constituirea de garanții în numerar pentru toate persoanele care exercită activităţi de gestionare a bunurilor materiale şi băneşti și actualizarea fișelor de post; extinderea verificărilor cu privire la stabilirea tuturor diferențelor existente între valorile elementelor patrimoniale de activ și pasiv, înregistrate în balanța de verificare și valorile din listele de inventariere; înregistrarea în contabilitatea entității a bunurilor care fac parte din domeniul public și privat al unității administrativ-teritoriale (calcularea și înregistrarea în evidența contabilă a amortizării tuturor activelor necurente care fac parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale și sunt de natura bunurilor amortizabile); efectuarea reevaluării activelor fixe în conformitate cu reglementările legale în vigoare și înregistrarea rezultatului acesteia în evidența contabilă; inventarierea tuturor bunurilor care fac parte din patrimoniul public și privat al Primăriei Ionești; atribuirea contractului de închiriere în conformitate cu prevederile legale; inventarierea generală a tuturor consumatorilor branșați la sistemul de alimentare cu apă care deservește primăria Ionești, precum și la sistemul de furnizare a energiei termice prin intermediul centralei termice din cadrul primăriei (contorizarea consumurilor de utilități pentru toți beneficiarii și recuperarea de la aceștia a contravalorii utilităților consumate); extinderea verificărilor la nivelul tuturor contractelor de concesiune și închiriere încheiate de Primăria Ionești, încasarea garanției conform prevederilor contractuale și înregistrarea acestor sume în contabilitate; respectarea reglementărilor legale privind inventarierea anuală a materiei impozabile, premergător întocmirii proiectului de buget al unităţii administrativ teritoriale, astfel încât prevederile bugetare să fie stabilite pe baza unei evaluări corecte a impozitelor şi taxelor locale posibil de realizat; inventarierea tuturor lucrărilor de investiții recepționate și în continuare și constituirea garanției de bună execuție în conformitate cu prevederile legale şi prevederile clauzelor contractuale; analizarea și stabilirea definitivă a drepturilor câștigate prin hotărâri judecătorești rămase de plată, pentru fiecare persoană și înregistrarea diferențelor de provizioane, în vederea cunoașterii exacte a datoriilor unității față de salariați, etc.

(Petre Coman)

One Response to Curtea de Conturi a descoperit nereguli de 14.000 euro în curtea baronului de Ioneşti, Constantin Neagoie

  1. Gelu

    14.000Euro?Pai ii acopera Neagoe din banii de buzunar!Cred ca e la misto controlul asta!

     

Leave a Response