|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Măciuca, singura localitate din județ unde toți câinii vor fi vaccinați și microcipați gratuit 

imageResize

Comuna Măciuca din județul Vâlcea va fi prima localitate din județ în care toți câinii vor fi microcipați, înregistrați și vaccinați antirabic gratuit, a declarat marți, pentru AGERPRES, primarul Nicolae Văduva, acțiunea fiind realizată de o fundație din Germania.

„Măciuca va fi prima localitate din județ în care microciparea, înregistrarea și vaccinarea antirabică vor fi efectuate gratuit pentru toți câinii cu deținător. Prin natura poziționării geografice, mare parte din localitățile județului au în vecinătate păduri sau alte zone frecventate de animale sălbatice, mă refer la vulpi, ceea ce reprezintă un risc ridicat privind rabie, boală fatală în cazul transmiterii la om. Acest risc este dublat în cazul nevaccinării câinilor, deoarece aceștia, venind în contact cu animalele infestate, pot transmite această maladie. Acțiunea este gratuită pentru cetățeni, aceștia economisind sume importante de bani”, a declarat edilul din Măciuca.

Asociația „Registrul Electronic al Animalelor Domestice’ Turda, împreună cu asociația parteneră, Tasso e.V. Germania, a încheiat un protocol cu Primăria, cu sprijinul Fundației Dumitru Drăghicescu în baza căruia desfășoară în luna februarie o campanie de înregistrare, microcipare și vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân de pe raza localității.

Astfel se oferă cetățenilor: microciparea gratuită a câinilor, o plăcuță reflectorizantă, care se montează la zgardă, pe care sunt scrise seria și numărul de telefon al centralei permanente și seria de identificare a animalului, legitimația de membru al asociației, cu datele proprietarului și ale animalului, și monitorizarea animalului prin centrala telefonică permanentă.

AGERPRES

One Response to Măciuca, singura localitate din județ unde toți câinii vor fi vaccinați și microcipați gratuit

  1. DACA-L AU PE DOMN' NITU ...

    … A CARUI MESERIE DE BAZA ESTE TOCMAI ACEEA DE AGENT VETERINAR …

     

Leave a Response