|marți, octombrie 1, 2024
  • Follow Us!

Jumătate din societăţile alimentare din Râmnicu sunt neautorizate 

Jumătate din societăţile alimentare din Râmnicu sunt neautorizate

Jumătate dintre societăţile comerciale cu profil de alimentaţie publică sunt însă neautorizate în Râmnicu Vâlcea. Până acum, doar jumătate dintre agenţii economici din domeniul alimentaţiei publice, aflaţi în evidenţele Corpului de Control al Primarului, au depus documentele în vederea obţinerii autorizaţiei pentru desfăşurarea acestei activităţi. Cei care nu deţin această autorizaţie – al cărei termen limită de obţinere a fost 28 februarie 2007 – sunt pasibili de amendă din partea primăriei situată între 1.000 şi 2.500 lei. Lipsa acestei autorizaţii poate fi sancţionată, tot prin amenzi mari, şi de alte instituţii, printre care se numără Garda Financiară şi Protecţia Consumatorului.

Leave a Response