„Calea lui Traian” de la Râmnicu Vâlcea – „cel mai vechi drum al ţării” 

Cea mai importantă, cea mai veche şi mai mare stradă din Râmnic, pe care se afla, cândva şi kilometrul zero, chiar la intersecţia ei cu „Ştirbei Vodă” de astăzi: „Calea lui Traian”. Pe vremuri se numea „Drumul lui Traian” sau „Uliţa Mare” şi este cea mai veche stradă a ţării, aşa cum susţine scriitorului Constantin Mateescu, întrucât, sub nivelul ei s-ar afla vestigiile străvechiului drum pe care şi-a condus Traian, în urmă cu 2000 de ani, legiunile spre Sarmisegetuza. Odată cu instaurarea dictaturii comuniste, „şoseaua” Râmnicului a primit numele de „Lenin”, oraşul fiind supus unei sinistre umilinţe, negându-i-se istoria. Orientată de la nord spre sud, strada a „ţesut” de-a lungul ei un întreg peisaj urban. Aici s-au păstrat până în zilele noastre câteva dintre principalele monumente istorice şi arhitecturale cum ar fi „Monumentul Eroilor” de la Cetăţuie, Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, datând din 1909, Muzeul Judeţean (pe vremuri Școala Nr. 1 de Băieţi „Tache Ionescu”), Biserica „Toţi Sfinţii” (1762), iar vizavi de ea frumoasa casă Dincă Slăvitescu, fosta Bancă de Scont a României (1909), unde funcţionează, actualmente, un restaurant. Continuăm şirul edificiilor monumentale cu Tribunalul şi Judecătoria, construite la început de secol XX, fără a uita de bisericaă „Cuvioasa Paraschiva (1554), care a suferit o serie de modificări până în anul 1880. Şi ar mai fi Obeliscul ridicat pe locul taberei din timpul Revoluţiei de la 1848, chiar la poalele dealului Troianu. În perioada premergătoare comunismului, pe strada Traian se ţineau lanţ vitrinele cu firme îmbietoare, magazine şi ateliere de tot felul.

Farmacia Bejan (nu are nicio legătură cu cea din zilele noastre) aflată la intersecţia cu „Ştirbei Vodă”, era, pe la 1923, cea mai căutată din oraş. În jurul ei se aflau băcănii, bodegi, o „sălămărie”, hanuri, birturi populare, cum ar fi Cârciuma „Încurcă-Lume”. Mă amuză această titulatură. Constantin Mateescu vorbeşte despre „mirosurile de aperitive, ciorbă de potroace, tescovină, scrumbii prăjite, mititei ce pătrundeau vara în stradă, pe uşile deschise ale caselor cu ziduri mucegăite”.

Piaţa „Traian-Trăsurilor” sau „piaţa de trăsuri” reprezenta un segment al străzii destinat comerţului de orice fel. Trecând pe cealaltă parte a râului, strada deschidea accesul spre „târgul de săptămână” şi spre cărările care duceau spre Govora, Ocne sau spre potgoriile însorite ale Drăgășaniului. Strada Traian gemea de lume, era un spaţiu existenţial în care „geometria caselor, a stâlpilor de telegraf şi a trotuarelor nu avea nicio valoare fără identitatea oamenilor întotdeauna alţii şi mereu aceiaşi”, potrivit autorului amintit.

Alina Nenu