Primăria vrea să recupereze în justiţie de la SC Univers SA terenul aferent imobilului „Hala Centrală”
Luna trecută, la Tribunalul Vâlcea, Primăria Râmnicului a depus o cerere de revendicare imobiliară vizând recuperarea de la SC Univers SA a terenului aferent imobilului construcţie „Hala Centrală” în suprafaţă de 1074,77 mp, litigiu ce face obiectul dosarului nr. 295/90/2016. În prezent, SC Univers SA este înregistrată la cartea funciară, în calitate de proprietar cu imobilul construcţie Hală Centrală, spaţii laterale hală şi cu terenul aferent imobilului. Menţionăm că imobilul construcţie hala centrală nu se afla în posesia şi folosinţa societăţii, în evidenţa contabilă şi nici declarată la Direcţia Taxe şi Impozite Locale Râmnicu Vâlcea, având în vedere sentinţa civilă nefavorabilă SC Univers SA nr. 394/20 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, in dosarul nr. 2410/2002, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care a fost admisă acţiunea în revendicare a Primăriei Râmnicului pentru imobilul-construcţie „Hala Centrală”.
Cauza privind revendicarea imobiliară a terenului aferent imobilului construcţie Hala Centrală şi respectiv, anularea Hotărârii de Guvern nr. 54/2008, referitoare la imobilul Hala Centrală este de departe cel mai important litigiu al SC Univers SA, care se află pe rolul instanţelor judecătoreşti. Prima instanţă (Curtea de Apel Piteşti, dosar nr. 1979/90/2007), prin Sentinta civilă nr. 45/F-C/11 februarie 2009 a respins excepţia de nelegalitate a HG 54/2008 pentru modificarea şi completarea unor anexe la HG nr. 1362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea precum şi municipiilor oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea. Instanţa de recurs (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a admis recursul formulat de SC Univers SA, a desfiinţat sentinţa Curţii de Apel Piteşti şi a trimis dosarul pentru rejudecare aceleiaşi instante (Curtea de Apel Piteşti). Instanţa de fond, la rejudecare, a admis pentru prima dată excepţia de nelegalitate formulată şi a constatat nelegalitatea HG nr. 54/2008 în privinţa poziţiei 86 „Teren aferent Hală Piaţă Centrală” din anexa nr. 1 şi parţial în privinţa poziţia 1124 „Hală Piaţă Central S. cam. Lat. = 68,82 mp” din aceeaşi anexă. S-a formulat recurs de către SC Univers SA, Guvernul României şi Primăria Râmnicului. Instanţa de recurs a admis din nou recursul formulat de SC Univers SA a desfiinţat sentinţa Curţii de Apel Piteşti şi a trimis dosarul pentru o nouă rejudecare aceleiaşi instanţe (Curtea de Apel Piteşti). Instanţa de fond, la rejudecare, a admis încă odată excepţia de nelegalitate formulată şi a constatat nelegalitatea HG nr. 54/2008 în privinţa celor două poziţii. S-a formulat recurs de către SC Univers SA, Guvernul României şi Primăria Râmnicului, iar la data de 27 martie 2013 ICCJ a respins recursul declarat de SC Univers SA împotriva Sentintei nr. 335/F-Cont din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, ca nefondat. A admis recursurile declarate de Primărie şi Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe şi, în consecinţă, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins excepţia de nelegalitate invocată de SC Univers SA. S-a formulat la ICCJ revizuire împotriva acestei decizii, care s-a soluţionat tot de ICCJ, în sensul că a fost respinsă.
La data de 25 septembrie 2015, SC Univers SA a depus la Tribunalul Vâlcea o cerere de constatare a perimării cererii de revendicare imobiliară a terenului aferent imobilului Hală Centrală, în dosarul nr. 1979/90/2007. La data de 4 decembrie 2015, Tribunalul Vâlcea a pronunţat următoarea hotărâre: „Admite cererea de constatare a perimării formulată de SC Univers SA. Perimă acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare”. Nu s-a formulat recurs, astfel ca hotărârea a rămas definitivă.
(Petre Coman)