|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Prejudicii de miliarde de lei la Primăria Laloșu! Primarul Nicu Constantin pus la zid de Curtea de Conturi! 

nicu-constantin-lalosu

 

 

În urma unui audit efectuat de Camera de Conturi la Primăria comunei Laloşu (condusă de primarul Nicu Constantin), s-au constatat prejudicii şi abateri financiar-contabile „realizate” în 2014 în sumă totală de circa 400.000 lei. Astfel, la nivelul Primăriei Laloșu au fost angajate, lichidate, ordonanţate şi plătite cheltuieli fără prevederi bugetare în cuantum de 220.000 lei, din care: 182.000 lei reprezintă dobânzi calculate pentru neplata, conform clauzelor contractuale, a contravalorii lucrărilor efectuate de către un constructor, la care se adaugă accesorii în sumă de 32.000 lei; 6.000 lei reprezintă valoarea amenzii contravenționale, plătite din bugetul local, cu care Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) a sancționat instituția. S-a constatat că aferent lucrării de investiții „Modernizare drumuri vicinale Ungureanca, Chircuș, Bâldești, comuna Laloșu, județul Vâlcea”, mai precis în cadrul drumului vicinal Ungureanca, sat Mologești, comuna Laloșu, nu s-au executat rigole laterale pe o lungime de 210 ml, ceea ce a condus la producerea unui prejudiciu în bugetul local în sumă totală estimată de 11.000 lei, compus din obligație principală (lucrări neexecutate, trecute prin cote de final de deviz), în valoare de 10.000 lei, la care au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 1.000 lei. Primăria Laloșu nu deține o pagină proprie de internet, pe care să fie publicate informațiile și documentele prevăzute de legislația în vigoare. Şcoala Gimnazială Sat Mologeşti deține în patrimoniu suprafața de 12,3 ha de teren neînregistrată în evidența contabilă. La Şcoala Gimnazială Sat Mologeşti nu au fost constituite și înregistrate în evidența contabilă provizioane pentru cheltuieli de natura drepturilor salariale, rezultate din hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile. Nu au fost parcurse etapele de organizare și implementare a sistemului de control intern în cadrul entitaţii și anume: nu au fost constituite comisii sau grupuri de lucru cu atribuţii de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică cu privire la sistemele proprii de control managerial; nu au fost elaborate proceduri operaționale pentru nici o activitate din cadrul instituției. La nivelul ordonatorului terțiar de credite, Şcoala Gimnazială Sat Mologeşti, s-a constatat că: nu a fost organizat controlul financiar preventiv propriu; ordonatorul de credite nu a nominalizat persoana desemnată să exercite viza de control financiar preventiv propriu; nu a fost stabilit cadrul general al operațiunilor care se supun acestei vize. Nu s-au realizat venituri cuvenite activității extrabugetare, autofinanțate – pășuni comunale, în perioada 2013-2015, în valoare totală de 3.000 lei, reprezentând tarif de gestionare nesolicitat și neîncasat de la gestionarul Fondului Cinegetic nr. 45 Făurești, din care face parte și suprafața de 306,66 ha, pășuni aparținând domeniului privat local al Primăriei Laloșu. Din cauza stabilirii zonelor din cadrul localității cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare (s-au stabilit două zone și anume C și D), valorile impozitului pe clădiri și pe teren au fost stabilite la un nivel mai scăzut decât cel rezultat din aplicarea corectă a Codului fiscal, valoarea estimată a abaterii fiind de 40.000 lei.

Primăria Laloşu a afectuat cheltuieli care nu au legătură cu activitatea instituției

Operațiunea de inventariere a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii nu s-a efectuat cu respectarea, în totalitate, a prevederilor legale, și anume: inventarierea obiectelor de inventar nu s-a făcut pe locuri de depozitare; nu au fost confirmate soldurile conturilor privind creanţele şi datoriile evidenţiate la momentul efectuării inventarierii; nu s-a efectuat inventarierea imobilizărilor necorporale şi corporale, aflate în curs de execuţie; nu au fost inventariate bunurile din domeniul public al instituției, date în administrare, concesionate sau închiriate; nu au fost inventariate bunurile primite cu titlu gratuit. Stocurile şi soldurile reprezentând materiale de natura obiectelor de inventar – cont „303”, aflate în patrimoniul entităţii, nu reflectă realitatea, în sensul că sunt diminuate cu 2.000 lei, aferentă telefoanelor mobile procurate cu titlu gratuit sau cu ajutorul punctelor de fidelizare, de la operatorul de telefonie mobilă (6 aparate telefonice și 5 cartele SIM). S-au efectuat cheltuieli care nu au legătură cu activitatea instituției, respectiv decontarea contravalorii unui program informatic de contabilitate, care nu se utilizează pentru activitatea instituției, valoarea estimată a abaterii constatate fiind de 2.000 lei la care se adaugă accesorii în sumă de 1.000 lei. Primăria Laloşu a plătit nelegal, suma totală de 6.000 lei, reprezentând contravaloarea sporului de 25%, pentru exercitarea controlului financiar preventiv propriu. La Şcoala Gimnazială Sat Mologeşti a fost decontată o cantitate de 10 metri steri de lemn de foc nelivrată de furnizor, valoarea estimată a abaterii fiind de 1.000 lei la care se adaugă accesorii în valoare de 1.000 lei. Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi Vâlcea: numirea unei comisii cu atribuţii de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică cu privire la sistemele proprii de control managerial; elaborarea și implementarea de proceduri operaționale pentru toate activitățile desfășurate în cadrul instituției; nominalizarea, de către conducerea Şcolii Gimnaziale Sat Mologeşti, a persoanei desemnate să exercite controlul financiar preventiv și stabilirea cadrului general al operațiunilor care se supun acestei vize; dispunerea măsurilor necesare pentru a se asigura încasarea integrală şi la termen a tarifului de gestionare de la gestionarul fondului cinegetic pe raza căruia se află suprafaţa de 306,66 ha păşuni; luarea măsurilor pentru a se asigura zonarea localității în conformitate cu prevederile legale în vigoare, stabilirea întregii obligaţii către bugetul local, reprezentând impozite pe teren și pe clădiri nestabilite, neînregistrate și neîncasate, estimate în timpul misiunii de audit la valoarea de 41.000 lei şi luarea măsurilor de încasare; respectarea prevederilor legale privind inventarierea tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, stabilirea unor proceduri proprii de inventariere, precum şi înregistrarea rezultatelor inventarierii în contabilitate, etc.

(Petre Coman)

4 Responses to Prejudicii de miliarde de lei la Primăria Laloșu! Primarul Nicu Constantin pus la zid de Curtea de Conturi!

  1. munteanu maria

    Domunle Petre Coman

    Ma numesc Munteanu Maria si locuiesc temporar in com.Lalosu, jud.Valcea, referitor la articolul de mai sus doresc sa mentionez cateva aspecte negative din mandatul primarului Nicu Constantin, cum ar fi :
    -pagina proprie de internet nu este actualizata
    – nu exista declaratii de avere
    -zonarea localitatii in coformitate cu prevederile legale este incorecta deoarece nu cred ca aceasta comuna la margine de judet poate fi inclusa in zona A
    -daca exista evidente contabile de bunuri din domeniul public si privat si precizez ca un consilier local impreuna cu concubina lui detine o constructie (cu licitatii aranjate) ce apartine domeniului public pentru care nu a platit chirie si mai ales impozitul aferent bunului inchiriat
    -daca evaluarea taxei si impozitului pe cladire este corect in cazul in care se construieste fara certificat de urbanism si mai ales fara sa se faca impunerea financiara, aspect pe care l-am sesizat primariei Lalosu referitor la unul din vecinii mei care au construit pe hotar fara sa tina seama de limita admisa dar care nu a fost luat nici o masura deoarece legea se aplica dupa bunul plac
    -unde sunt folositi banii proveniti din inchirierea de bunuri a proprietatii publice
    -daca s-a facut inventarierea generala a patrimoniului
    Consider un minus major in mandatul primarului Nicu Constatin care da dovada de pasivitate fata de probelmele reale ale comunitatii.
    Aceste lamuriri le-am cerut si curtii de conturi dar fara raspuns de aproape doua luni de zile de aceea sper sa luati in considerare cele mentionate mai sus si sper sa dati dovada de implicare obiectiva si impartiala si astept un eventual
    raspuns .

    Munteanu M.

     
  2. preda

    nu pot sa cred, sunt oameni pe care-i cunosc f bine acolo.sau poate ? dracu mai stie

     
  3. popescu ilie

    In comuna Lalosu un tamplar a ajuns pentru a doua oara primar, bucurie mare pentru el si sustinatorii lui care s-a finalizat cu o masa drept rasplata pentru votanti desigur, un primar care urla la oameni in primarie si care vantura diploma de facultate absolvita pe bani caci in tara asta toti prostii cu bani isi poate cumpara doctorate si diplome, avem inca 4 ani cu un individ ales primar nu pentru calitatile sale de bun gospodar ci numai pentru faptul ca Lalosu nu are reprezentati de valoare , Lalosu ramane o comuna inapoiata condusa de inapoaiti parveniti

     
  4. doina

    astazi sedinta de consiliu in comuna Lalosu, de fapt un circ care merita filmat si distribuit in reteaua de socializare sa ne distram cum primarul reales impune sa fie votate absurditati, cele doua tabere pro si contra , un scandal cu repetitie, de fapt este o adunatura care incearca incearca fiecare sa prinda ciolanul cel mare, tot inainte alesilor

     

Leave a Response