|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

În urma ştergerii unor datorii la Oltchim, România riscă declanşarea unei proceduri de infringement din partea CE 

oltchim
România riscă declanşarea unei proceduri de infringement din partea CE, în urma ştergerii unor datorii la Oltchim Comisia Europeană investigheazămai multe aspecte legate de sprijinirea Oltchim Comisia Europeană a deschis o investigaţie pentru a verifica dacă anularea datoriilor istorice ale societăţii Oltchim SA către statul român şi continuarea susţinerii Combinatului de către companiile de stat au respectat legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat.
„În urma dificultăţilor economice întâmpinate de societatea Oltchim şi a anulării datoriilor publice ale acesteia, trebuie să verificăm dacă un creditor privat ar fi acceptat să acţioneze în acelaşi mod. Datorită recentei sale reorganizări, situaţia financiară a Oltchim s-a îmbunătăţit, iar România speră să găsească un nou investitor. Obiectivul nostru este de a facilita un viitor sustenabil al activităţilor economice ale acestei societăţi, care să nu mai necesite un sprijin suplimentar din partea guvernului”, a declarat comisarul pentru Concurenţă Margrethe Vestager, citată de News.ro.
Ministerul Economiei susţine că „poartă un dialog deschis“ cu instituţiile europene pe această temă, scopul fiind continuarea activităţilor economice ale combinatului. „Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri consideră această decizie un pas important pentru clarificarea procesului de reorganizare economică şi de vânzare a companiei chimice“, arată ministerul într-un comunicat de presă. Comisia vizează, în special, acumularea datoriilor faţă de Autoritatea română pentru Administrarea activelor Statului, anulările de datorii de către AAAS şi alte companii de stat în cadrul planului de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar şi sprijinul acordat Oltchim de două societăţi de stat, CET Govora şi Salrom, care, pe fondul deteriorării situaţiei financiare a Oltchim, au continuat să aprovizioneze Oltchim cu energie electrică, abur şi soluţii saline.
”Investigaţia demarată de Comisia Europeană va duce la clarificarea unor probleme vechi ale companiei Oltchim SA şi va decide dacă statul s-a comportat ca un creditor privat faţă de Oltchim. În contextul perspectivelor favorabile de vânzare ale companiei, clarificarea acestor aspecte este importantă pentru a oferi siguranţă juridică potenţialului investitor. Menţinerea activităţii industriale în zona Râmnicu Vâlcea şi păstrarea locurilor de muncă sunt prioritare pentru noi“ a declarat viceprim-ministrul Costin Borc.

Citeste mai mult: adev.ro/o5b969

Leave a Response