|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

O pană de cauciuc a dus la moartea unui bărbat 

accident_opt_opt_opt

 

La data de 7 aprilie, pe DN 7, pe raza comunei Goleşti, când oamenii legii au ajuns la faţa locului, au stabilit că Dumitru S. a condus o autoutilitară, iar pasager pe locul din dreapta sa se afla Radu T. La kilometrul 165+700 de metri, autovehiculul a făcut pană, astfel că a fost scos în afara părţii carosabile pe o uliţă sătească neasfaltată. Conducătorul auto a ridicat autovehiculul pe cric, astfel că şi Radu T. a încercat să-i dea o mână de ajutor pentru a rezolva problema. S-a băgat sub maşină pentru a scoate roata de rezervă ce se afla depozitată în partea inferioară spate a autoutilitarei. În acel moment, cricul a cedat, iar Radu T. a fost lovit de cârligul de remorcare al autoutilitarei în zona capului, suferind mai multe leziuni pe partea stângă a feţei. La faţa locului a sosit şi un echipaj al ambulanţei şi asta pentru că victima era în stare foarte gravă. Timp de 45 de minute s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără succes. A fost declarat decesul lui Radu T. Bărbatul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean în vederea efectuării necropsiei. De asemenea, autoutilitara a fost imobilizată la sediul ACR Rm. Vâlcea în vederea continuării cercetărilor. În cazul de faţă s-a întocmit dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.

Leave a Response