În atenția DNA: Vălimăreanu de la RAJDP vrea să asfalteze ILEGAL un drum la Mateești!
Nu este prima dată când Alexie asfaltează drumuri sătești fără a avea documentații tehnico-economice:
Ca urmare a unui control al Curţii de Conturi la Primăria comunei Mateeşti, condusă de edilul şef Valerian Alexie, s-a descoperit că instituţia nu a respectat în 2014 prevederile legale privind inventarierea obiectivelor de investiții în curs de execuție pe stadii fizice, respectiv: nu s-a procedat la inventarierea obiectivelor de investiții în curs în vederea determinării valorii realizate a acestora potrivit stadiului de execuţie, pe baza valorii din documentaţia existentă (devize), precum şi în funcţie de volumul lucrărilor realizate la data inventarierii; nu a fost efectuată o analiză a componenței sumelor înregistrate în soldul contului 231 „Active fixe corporale în curs de execuție”. În urma acestui fapt, primarul Alexie a dat o gaură la bugetul local de 2,24 milioane de lei. S-a mai constatat că Primăria Mateeşti a inclus în programul anual de investiţii a unui obiectiv de investiţii pentru care nu există documentaţia tehnico-economică, aprobată potrivit legii, respectiv asfaltarea tronsonului de drum sătesc Ilea-Părşeşti. Nu au fost respectate prevederile legale privind conducerea unei evidențe contabile separate a veniturilor și cheltuielilor serviciului public de alimentare cu apă. Evidența contabilă a fost condusă la nivel sintetic, fără a fi dezvoltate conturi analitice pentru sursele de venituri și felurile de cheltuieli, la nivel de activitate (alimentare cu apă) astfel încât excedentul sau deficitul rezultat la finele perioadei de raportare să fie reflectat prin situațiile financiare întocmite. Nu a fost înregistrată în evidența contabilă, în contul 260 ,,Titluri de participare” valoarea părților sociale deținute la societatea comercială din subordine Gospodărie Com Mateești SRL. Nu au fost respectate prevederile legale privind evidența și raportarea angajamentelor legale, nefiind înregistrate în contul din afara bilanţului 8067 „Angajamente legale” valoarea angajamentelor rezultate din contractele încheiate cu furnizorii de lucrări, bunuri și servicii. Din auditarea categoriei de operațiuni economice „Terenuri și clădiri” s-a constatat că a fost menținută nejustificat în contul 231 „Active fixe corporale în curs” valoarea unor obiective de investiții finalizate pentru care s-au întocmit procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor în anul 2014, în sumă totală de 278.000 lei.
Sistemul de control intern este proiectat parțial și nu funcționează în conformitate cu prevederile legale, fiind identificate următoarele deficiențe: nu au fost elaborate şi aprobate procedurile operaţionale (instrucţiuni de lucru) aferente tuturor activităţilor procedurale identificate (nu s-a stabilit o procedură operațională în cazul activității de evidență, urmărire și încasare a veniturilor bugetului local); nu s-a asigurat separarea atribuţiilor privind efectuarea de operaţiuni în cadrul instituției (exemplificăm cumulul de atribuții pentru consilierul personal al primarului care îndeplinește și atribuțiile de serviciu specifice postului vacant de inspector contabilitate); nu a fost elaborat și aprobat de către ordonatorul principal de credite Codul etic pentru personalul din subordine. La nivelul ordonatorului terțiar de credite din subordine – Școala Gimnazială Comuna Mateești, sistemul de control intern nu este proiectat și nu funcționează în conformitate cu prevederile legale. Nu s-a constituit o structură cu atribuţii de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică cu privire la implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern. Nu au fost calculate, înregistrate în evidența contabilă și urmărite spre încasare venituri ale bugetului local reprezentând penalități datorate de utilizatorii serviciului public de alimentare cu apă de pe raza administrativă a localității Mateești, pentru neplata la termen a contravalorii facturilor aferente consumului individual de apă. Valoarea estimată a abaterii este în sumă de 2.000 lei și reprezintă penalități pentru neplata la termenul scadent a facturilor emise în anul 2014.
Au fost angajate, ordonanțate și plătite cheltuieli din credite bugetare aprobate fără legătură cu activitatea instituției, reprezentând jumătate din amenda contravențională aplicată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea pentru nerespectarea prevederilor legale stabilite prin HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților. Nu au fost respectate prevederile legale privind reevaluarea patrimoniului public și privat al Primăriei Mateești. Din verificarea documentelor privind categoria economică „Terenuri și clădiri” s-a constatat că activele fixe corporale de natura construcţiilor şi terenurilor aflate în patrimoniul Primăriei Mateești nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani. Nu s-a stabilit natura pierderilor constatate și nu s-au făcut propuneri privind modul de regularizare a diferenţelor dintre datele contabile şi cele stabilite cu ocazia efectuării operațiunii de inventariere a patrimoniului pe anul 2014 în cazul consumului de apă facturat de către SC Gospodărie Comunală Alunu SRL. Curtea de Conturi a mai constatat că la obiectivul de investiții „Asfaltare drumuri de interes local în Comuna Mateești județul Vâlcea”, nu au fost respectate clauzele contractuale stabilite prin contractul de achiziție publică, referitoare la cantitatea lucrărilor executate. Se reține faptul că, s-a decontat în mod necuvenit constructorului, suma totală de 21 mii lei pentru lucrări neexecutate conform proiectului tehnic, pe un tronson de drum în lungime de 60 m din lungimea de 610 m a drumului sătesc Palaghii II.