Lovin de la ALDE muncește pe brânci în teritoriu! Vrea să intre în CJ cu 5 consilieri județeni!
Miercuri, Dumitru Lovin a reiterat că Mihai Niţescu, de la Ocnele Mari, va fi co-preşedinte al ALDE Vâlcea, în locul lui Liviu Boban. “Ne pare rău, dar asta este situaţia. Sincer, nu ştiu ce problemă are!”, a declarat fostul şef al DADR.
Liderul ALDE a mai spus că Nicolae Cocoş şi Andrei Cărpeneanu nu au demisionat din ALDE din cauza sa, ci determinaţi de „situaţii obiective”. „Domnul Cocoş a fost prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. Când domnul Adrian Buşu a fost numit în funcţie, în locul lui, a avut o reacţie şi, într-o discuţie cu colegul nostru Ion Nicolae, au fost nişte schimburi de idei, iar domnul Cocoş şi-a dat demisia – menționează arenavalceana.ro
Celălalt, Andrei Cărpeneanu, finul lui Radu Renga, a cărui soţie este pe lista de consilieri a PER-ului, m-a întrebat de lista de consilieri. I-am spus că o vom face în momentul în care, în teritoriu, vom înfiinţa toate organizaţiile. Apoi, şi-a dat demisia”, a argumentat Dumitru Lovin. Acesta a adăugat că nu a venit la ALDE ca să stea sau să pozeze, ci să facă treabă. „Misiunea noastră este să mergem în teritoriu, să ne interesăm de organizaţii, să le ajutăm să crească, să le înfiinţăm acolo unde nu avem. Trebuie să ne plătim cotizaţiile şi, în general, să punem umărul. Cine se gândeşte la altceva, e liber să facă ce doreşte”, a completat consilierul lui Tăriceanu pe zona Olteniei – a mai precizat arenavalceana.ro