|duminică, septembrie 29, 2024
  • Follow Us!

Rombat Bistriţa deschide un depozit regional la Râmnicu Vâlcea 

 Rombat Bistriţa deschide un depozit regional la Râmnicu Vâlcea

Compania Rombat din Bistriţa, principalul producător autohton de baterii pentru autoturisme, şi-a anunţat intenţia de a deschide anul acesta şase depozite regionale, investiţia totală fiind de aproximativ 1,2 mil. euro. Potrivit reprezentanţilor companiei, locaţiile vizate vor fi Bucuresti, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Deva, Braşov şi Craiova, aceste depozite urmând să fie operaţionale până la sfârşitul acestui an. „Scopul nostru este să avem o cât mai bună acoperire teritorială şi în următorii ani intenţionăm să mai deschidem şi alte depozite, pentru a fi cât mai aproape de clienţii din toate zonele", a declarat Ioan Repede, director general al Rombat. Compania este furnizor tradiţional pentru Dacia Logan şi livrează anual către Dacia-Renault aproximativ 15% din totalul producţiei in bucăţi. Anul trecut firma din Bistriţa a realizat o cifra de afaceri de 30,9 mil. euro, în creştere cu 19% faţă de 2005.

Leave a Response