Comisarii de la CJPC Vâlcea au dat numai 29 amenzi în valoare totală de 61.200 lei
- În primul trimestru din acest an,
Comisarii de la CJPC Vâlcea au dat numai 29 amenzi în valoare totală de 61.200 lei
Miercuri, în cadrul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vâlcea a prezentat un raport cu concluziile acţiunii de verificare a respectării prevederilor legale în unităţile de alimentaţie publică (restaurante, unităţi fast-food, terase, rotiserii, cofetării, unităţi de învăţământ – şcoli, grădiniţe, cantine, chioşcuri în incinta unităţilor de învăţământ). În primul trimestru din acest an, au rezultat următoarele aspecte: numar operatori economici controlati – 65, numar operatori economici cu abateri – 46, număr sancţiuni aplicate – 46 (din care 17 avertismente şi 29 amenzi în valoare totală de 61.200 lei). S-a verificat calitatea alimentelor (inclusiv a preparatelor culinare) şi a băuturilor comercializate: verificarea directă a caracteristicilor organoleptice a alimentelor, respectiv, a mâncărurilor preparate existente la comercializare; încadrarea în cantitatea netă, respectiv volumul net, declarate/ respectarea cantitatii/ volumului/ porţie; încadrarea în data durabilităţii minimale, respectiv data limită de consum (termen de valabilitate) atât pentru alimentele comercializate ca atare cât şi pentru cele preparate (comercializarea lor în ziua în care au fost preparate); dupa caz, respectarea reţetelor de fabricaţie pentru mâncărurile preparate. S-au verificat condiţiile de expunere, prezentare şi comercializare ale alimentelor: respectarea prevederilor legale la transportul şi depozitarea alimentelor (capacitate de depozitare, starea ambalajelor, respectarea temperaturii de transport/ depozitare/ expunere, dotarea spaţiilor de depozitare, etc); S-a verificat respectarea prevederilor legale privind informarea consumatorilor, pentru: alimentele şi băuturile comercializate ca atare; mâncărurile şi alimentele utilizate la prepararea mâncărurilor. Dotarea bucătării şi saloane de consumaţie: bucatării – compartimentarea corespunzătoare a bucătăriei; dotarea aparatură de control; dotarea cu ustensile, dispozitive necesare activităţii din bucătărie; spaţii de depozitare pentru: alimente şi băuturi (inclusiv spaţii frigorifice), ambalaje, resturi menajere etc; funcţionarea corespunzătoare a instalaţiilor de apă curentă caldă/rece, de iluminat şi a celor sanitare; existenţa cântarelor/dispozitive verificate metrologic; desfăşurarea fluxului într-un singur sens cu evitarea încrucişării fazelor insalubre cu cele salubre; saloane de servire funcţie de tipul şi categoria unităţii (restaurant, bar, unităţi fast-food).