Incendii în Galicea şi Râmnicu Vâlcea
La data de 18 aprilie, pompierii vâlceni au fost solicitaţi în comuna Galicea, pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria lui I. J. Flăcările s-au declanşat la terasa locuinţei unde a ars izolaţia din polistiren şi lambriul din lemn. La scurt timp de la sosirea pompierilor la faţa locului, incendiul a fost lichidat, reuşindu-se salvarea locuinţei şi a celorlalte anexe gospodăreşti. Primele cercetări arată că incendiul s-a declanşat ca urmare a unui scurtcircuit la instalaţia de alimentare cu energie electrică. În aceeaşi zi, cei de la ISU Vâlcea au fost solicitaţi pentru evacuarea fumului acumulat în locuinţa lui N.D din Râmnicu Vâlcea, pe de strada Regina Maria. În apartamentul celui care a sunat la 112 se acumulase fum de la coşul de evacuare aferent unei societăţi comerciale din zonă, acesta fiind amplasat pe canalul de aerisire al blocului. Două persoane au fost evacuate din apartament, iar paramedicii de la SMURD, ajunşi şi ei la faţa locului, le-au acordat primul ajutor calificat.