|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

O lege tâmpită care distruge candidaţii, presa şi campania electorală 

minte-inlantuita

O lege tâmpită care distruge candidaţii, presa şi campania electoralăCampania electorală a început oficial de zece zile dar majoritatea partidelor nu au semnat contractele de publicitate cu presa, ori le-au semnat dar trebuie să le refacă în conformitate cu unele precizări.

În contextul în care publicitatea electorală prin presă este factor de bază al campaniei (au dispărut sacoşele, pixurile, gecile etc.) ar fi fost de dorit ca legea să prevadă alte reguli.

Sunt candidaţi care nu îşi pot face cunoscute persoana şi programele decât la mica înţelegere cu presa scrisă şi în baza unor promisiuni că vor fi semnate contracte.

Nu partidele sunt de vină, nici editorii ziarelor, ci tembelii care, fără să gândească, ori gândind prost (intenţionat sau nu) au gândit şi aprobat o asemenea lege.

A nu se înţelege că legea nu ar avea prevederi bune. Sânt limpezite nişte lucruri şi sunt evitate abuzurile, dar ce se câştigă pe de o parte se pierde pe alte părţi.

Presa scrisă, care şi aşa abia îşi mai duce zilele, pierde enrom.

Iar marele perdant este electoratul care rămâne astfel neinformat.

Poate asta s-a dorit.

Gheorghe Smeoreanu

Leave a Response