|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Vâlceanca Alina Imbrea coordonează activitățile de marketing ale diviziei de snackuri PepsiCo în 14 țări 

profil-01_20

Managerul pentru care provocarea a devenit normalitate

Pasiune și creativitate. Acestea sunt elementele cheie de care are nevoie un om de marketing, potrivit Alinei Imbrea, managerul care coordonează activitățile de marketing ale diviziei de snackuri PepsiCo în 14 țări. Cât despre sine, spune că este un om al provocărilor, care întotdeauna a încercat să se autodepășească. Lucrează de mai bine de 15 ani în industria bunurilor de larg consum și principiul după care s-a ghidat este „că trebuie să faci ceea ce-ți place și să pui pasiune, pentru că altfel nu vei reuși niciodată”.

Marketingul, o pură coincidență. Cariera în marketing a Alinei Imbrea a început mai degrabă ca o coincidență și nu ca un plan bine stabilit, deoarece în proiecția sa de viitor turismul a fost prima dragoste. „M-am născut și am crescut în Govora (jud. Vâlcea – n.r.), însă când a venit vorba de alegerea facultății, nu am stat pe gânduri și am ales Academia din Studii Economice din București. Motivul? Voiam să fac turism. Visam să îmi deschid o agenție de turism și să promovez zona Govorei.”

Însă, cum de multe ori planurile de acasă nu se potrivesc cu decizia finală, în momentul în care a trebuit să aleagă specializarea – turism sau marketing – și-a schimbat complet planurile. „La acel moment toată lumea descria marketingul ca fiind cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla, și am urmat spiritul de «turmă». Pur și simplu am zis că trebuie să fac marketing. Așa că am renunțat la ideea de a mă întoarce acasă și de a dezvolta un business în zona de turism”, povestește Alina Imbrea.

Prima experiență în câmpul muncii a fost în timpul studiilor postuniversitare și a coincis, de altfel, cu prima interacțiune cu industria bunurilor de larg consum. ”În perioada masteratului m-am înscris la un program de mentorship organizat de Danone. Perioada de selecție a durat câteva luni și când am avut interviul cu directorul de marketing mi-a propus un job de Assistant Brand Manager. Practic așa am ajuns să lucrez în FMCG și acela a fost momentul în care am știut că marketingul a fost alegerea corectă”.

Mirajul schimbării. În Danone a petrecut aproape 10 ani, timp în care a acumulat cunoștințe, a lucrat cu mai multe branduri și a crescut până la o poziția de Trade Marketing Manager. Apoi, în 2009 a venit propunerea de a se alătura echipei PepsiCo. „Ca să fiu sinceră, nu aveam de gând să plec din Danone. Aveam o carieră foarte bine antrenată și clară, doar că mi s-a oferit această oportunitate care m-a atras în primul rând pentru că îmi oferea posibilitate să lucrez și într-un segment de piață diferit de cel în care activasem până atunci. Dincolo de faptul că era un pas înainte din punct de vedere al funcției, mi se pare foarte important să-ți dorești să faci și să înveți lucruri noi.”

Despre trecerea de la industria lactatelor la cea a snackurilor, managerul spune că nu a fost tocmai ușoară pentru că sunt două industrii diferite din perspectiva beneficiilor pe care produsele le aduc consumatorilor, însă au fost mai multe lucruri pe care le-a regăsit în PepsiCo. „Dincolo de partea de marketing, dinamism, ceea ce m-a atras și ceea ce a creat momentul de wow a fost legătura între produs și fermierii români, lucru pe care îl întâlneam și la Danone. Prima mea vizită la una dintre fermele noastre de la Târgu Secuiesc a coincis cu momentul recoltării și atunci am realizat că lucrurile care pentru mine contează cel mai mult sunt acelea care au o realitate în produs”, explică Alina. Pornind de la această descoperire, de-a lungul timpului Alina a construit mai multe programe pentru brandul Lay’s prin care a încercat să arate ce se întâmplă, de fapt, în spatele produsului, într-un mod neconvențional. „Am încercat să transmitem tot ceea ce este în spatele poveștii și câtă pasiune pun colegii noștri din agro și partenerii noștri fermieri. Astfel că am organizat vizite la ferme cu Puya și Cabral, cu bloggeri, dar și cu colegii din vânzări pentru că îți dă o mare satisfacție să vezi efectiv de unde provine ceea ce tu consumi, promovezi sau vinzi”.

Aventura PepsiCo. Dincolo de oportunitățile pe care i le-a oferit noul job, au fost și câteva provocări. „În primul rând, a fost vorba de curba de învățare în care efectiv a trebuit să acumulez cât mai multe informații într-un timp foarte scurt, dar și să înțeleg cum funcționează și care sunt trăsăturile specifice ale noii piețe, cât și ale businessului. Și toate acestea au venit în contexul în care vorbim despre mai multe categorii de produse, cu diferențe la nivel de distribuție”, își amintește managerul.

Însă momentul culminant al carierei – așa cum îi spune Alina – a venit la finalul lui 2014 când a fost promovată în funcția de Marketing Director Snacks pe regiunea Greater Balkans. Din această poziție, Alina Imbrea este responsabilă cu gestionarea sincronizată a activărilor de brand pentru consumatori și a activităților de Trade Marketing pentru categoria Snacks pe 14 piețe diferite, însumând aproximativ 75 de milioane de consumatori. „Pentru mine a reprezentat un pas înainte și o deschidere către alte țări pentru că această poziție îmi oferă șansa de a cunoaște alte piețe, de a identifica asemănări și deosebiri între consumatori, dar și de a dezvolta programe de marketing pentru piețe diferite construind pe ceea ce știu. Însă marea provocare a fost să înțeleg rapid – și de data aceasta nu o piață, ci mai multe piețe – și să reușesc să construiesc o echipă.”

În plus, tot la pachet cu noul job au venit și o serie de provocări la nivel personal. „Dacă ar trebui să explic în câteva cuvinte, cel mai bun exemplu ar fi un puzzle în care tu trebuie să pui piesele la loc foarte repede. O astfel de schimbare atrage după sine modificări ale stilului de viață. De un an am un alt ritm pentru că se întâmplă foarte multe lucruri: vizite de lucru, videocall-uri, conferințe. Pur și simplu, mi s-a schimbat modul de lucru. De aceea, partea de flexibilitate și de adaptare trebuie să fie foarte mare. Însă este o experiență pe care o recomand oricui pentru că te transformă. Însă, din acest punct nu mai privești situațiile ca pe o provocare, ci ca pe o reușită. Și cred că provocarea a devenit deja o normalitate pentru că face parte din fiecare zi pe care o petrec la birou. Mă aștept în fiecare zi să apară ceva nou și cred că e important să înțelegi că asta e normalitatea.”

Oportunități și proiecte de viitor. Când am întrebat-o pe Alina Imbrea care este proiectul său creativ de suflet, mi-a răspuns fără să stea pe gânduri că „oportunitatea cea mai mare a fost să construim local campania cu Puya și Cabral care este o idee pe care noi am generat-o local și pe care am serializat-o, colaborarea începând în 2013. Faptul că am construit o campanie de marketing care este sustenabilă și care se reinventează de fiecare dată, cred că aceasta este cea mai mare oportunitate la nivelul CV-ului meu de carieră creativă în marketing”.

Tot la capitolul proiecte de succes, Alina mi-a vorbit despre echipa PepsiCo The Greater Balkans și despre performanțele prin care aceasta s-a remarcat în cadrul grupului american. „Sunt foarte mândră să spun că echipa noastră, The Greater Balkans, a fost premiată ca fiind Best Colaborative Team în Europa de Est, ceea ce pentru noi a fost o realizare extraordinară. De altfel, aceasta este direcția în care eu îmi doresc să ne îndreptăm, să fim un exemplu de best practice în PepsiCo și nu numai. Cât despre rolul meu, să spunem că am fost un coagulator și am reușit să fac vizibile lucrurile din celelalte țări într-un mod în care lumea să aprecieze ceea ce facem noi”.

De altfel, Alina Imbrea este genul de manager care pune foarte mult accentul pe echipă și pe ceea ce se poate construi în echipă. În tot ceea ce face, ea este adepta teoriei lucrului bine făcut. „Sunt în primul rând un manager care transmite pasiune. Cred că este esențial să pui pasiune și să-ți placă ceea ce faci. În plus, îmi place să facem lucrurile bine. Susțin creativitatea, dar și tot ceea ce ține de perfecționism, pentru că lucrurile trebuie făcute cu responsabilitate. Și asta este provocarea mea pentru echipă: să facă lucrurile bine, într-un mod frumos și creativ, pentru că, până la urmă, proiectele sunt cartea noastră de vizită.” Un rol important în formarea Alinei ca manager, dar și ca om de marketing, l-au avut în primul rând persoanele care au creat-o profesional și de la care a învățat. „Sunt multe persoane, însă cel mai aproape de momentul de astăzi este Levent Yuskel, directorul general al PepsiCo Greater Balkans. Însă lucrurile pe care le-am învățat de-a lungul timpului sunt legate în principal de pasiune, orientarea către echipă, dar și către rezultate și dorința de a construi întotdeauna ceva remarcabil. Este un fir roșu pe care îl regăsești în mentalitatea liderilor din business.”

După 15 ani în FMCG, Alina Imbrea spune că nu s-a plictisit și că încă mai sunt multe lucruri pe care le are de învățat și de experimentat. Cu toate astea, recunoaște că la un moment dat, la pensionare, speră să se întoarcă în Govora și să devină primar al localității.

Sursa: magazinulprogresiv.ro

Leave a Response