Toți cei 19 localnici din cătunul medieval Firijba (Popești) au mers la vot
Toți cei 19 localnici din satul medieval Firijba au votat la Școala din centrul comunei Popești, după ce au ieșit de la slujba de duminică, fostul dascăl din sat, Dumitru Șerbănecu, declarând pentru AGERPRES că niciodată firijbenii nu au sărit peste această îndatorire civică.
Dumitru Șerbănescu, cunoscut drept „Contele” și care are peste 80 de ani, ca majoritatea consătenilor săi, spune că „votul este ca și mersul la biserică, este religia democrației”.
„Toți am mers la vot, așa trebuie, democrația este cel mai scump lucru pe care ni l-a dat istoria. Este momentul de grație prin care noi poporul ne decidem viitorul, aleșii, primarul în cazul de față. Votul este ca mersul la biserică, este religia democrației. Noi aici avem toți peste 80 de ani, doar o familie de tineri ne-a mai rămas în sat, dar din câte am înțeles noi, anul ăsta, satul nostru de mijloc de pădure a intrat pe harta turismului și chiar de nu vom mai fi noi pe aici, sunt sigur că în viitor acest sat va reveni din nou la timpurile de altădată, cu școală, cu biserică, cu multă viață”, spune fostul dascăl.
Majoritatea firijbenilor ajung duminica în centrul comunei Popești la biserică, o parte din ei cu căruțele, o parte cu un consătean cu mașina, atunci când nu plouă și se poate circula.
În această duminică, după ce au ieșit de la biserică, au mers la vot și apoi la cumpărături, după care eu plecat în satul lor din mijlocul pădurii Popeștilor.
Cătunul Firijba din comuna Popești este un sat vechi de mai multe secole, aflat în mijloc de pădure și care a fost ridicat de tăietorii de lemne. Acest sat a avut maximul de populație în 1960, aproape 150 de persoane, după care a decăzut. În acei ani, a funcționat o biserică și o școală care a dat, însă, mai multe personalități, doi firijbeni ajungând unul cercetător la NASA și altul jurnalist la o publicație franceză.
În prezent, peste 30 de case din sat sunt abandonate și aici mai trăiesc 11 familii, din care trei sferturi sunt doar cu un singur membru, vârstnici de peste 80 de ani, și o familie cu un copil.
AGERPRES