în sfârşit… FINALA!
Handbal feminin / Cupa Cupelor
• Sala Sporturilor „Traian“ – o sală mult prea mică pentru o echipă aşa de mare, a fost asaltată de cei ce doreau un bilet • în final s-au vândut toate tichetele-abonament!
A trecut exact un an de zile de când directorul general al SC Oltchim SA, ing. dr. Constantin Roibu, l-a adus ca antrenor al echipei de handbal pe Gheorghe Tadici. Sub comanda sa, echipa actuală – în proporţie covârşitoare identificată cu naţionala României – este pe punctul de a obţine un succes mult aşteptat: aducerea unui nou trofeu european la Rm. Vâlcea. Anul 2007 poate fi considerat de pe acum unul dintre cei mai buni ani ai handbalului feminin vâlcean. S-a câştigat campionatul, fetele noastre fiind campioanele neînvinse ale competiţiei interne. Cupa României a poposit şi ea în vitrina clubului prezidat de experimentatul Ioan Gavrilescu. Săptămâna trecută a fost câştigată, încă de la Trondheim, şi Cupa Cupelor, trofeu pe care vâlcencele îl vor ridica deasupra capului la capătul partidei retur programate duminică, 20 mai, de la ora 17.15. Şi, pentru că am ajuns la final şi la… finală, să spunem că acest eveniment a bulversat lumea sportului şi politicii din ţara noastră.
O sală prea mică pentru o echipă aşa de mare
Paginile publicaţiei „Ziarul de Vâlcea“ stau mărturie faptului că de câteva luni am atras atenţia asupra insuficienţei locurilor din tribunele Sălii Sporturilor „Traian“. Cele câteva sute de bilete scoase la vânzare joi au format cozi imense la ghişee, iar iubitori ai handbalului din întreaga ţară s-au interesat de posibilitatea achiziţionării unor bilete mult subevaluate. Puse în vânzare la doar 20 lei – când s-ar fi vândut ca pâinea caldă şi de-ar fi costat de cinci ori mai mult – biletele s-au vândut ca pâinea caldă. Galeria „Brigada Zăvoi“ s-a înfrăţit cu „Viperele“ de la Deva… din Zalău sosesc aproape o sută de ardeleni… câţiva bucureşteni au dormit în maşini în noaptea de miercuri spre joi sperând să prindă un loc la finală… tichetele-abonament s-au vândut şi ele cât a bate din palme… nimeni nu a primit mai mult de patru bilete, deşi ar fi dorit poate de zece ori mai multe…. Angajaţii Direcţiei pentru Sport, ai clubului Chimia şi alţi oameni de sport din judeţ au rămas şi ei doar cu satisfacţia că sunt concetăţenii cu handbalistele celei mai bune echipe feminine din lume şi vor vedea finala Cupei Cupelor la televizor… Unde oare vor intra cei ce vor să vadă de pe acum meciurile din Liga Campionilor, suporterii interesându-se de abonamentele pentru ediţia 2007-2008 în care un abonament cu loc pentru a putea asista la orice meci din Supercupa Europei, Liga Campionilor sau Liga Naţională s-ar putea vinde lejer la peste 500 lei bucata!
Finala… repetiţie pentru grupa preliminară a Ligii campionilor
Federaţia Europeană de Handbal a decis ca echipa Oltchim să acceadă în grupele Ligii Campionilor doar dacă va trece de o grupă preliminară în care adversare ne vor fi alte trei echipe, dintre care una este chiar Byassen Trondheim. Sunt foarte mari şansele ca meciurile acestei grupe să aibă loc la Rm. Vâlcea, avându-se în vedere că Oltchim porneşte de pe poziţia de favorită, ca urmare a câştigării Cupei Cupelor. Tot La Rm. Vâlcea ar putea avea loc şi Supercupa Europei, întrecere destinată echipelor ce intră în posesia celor mai importante trofee continentale din handbalul feminin. Dacă adăugăm celor două turnee şi disputarea a minim cinci meciuri în fazele superioare ale Ligii Campionilor vom avea în faţă programul celui mai „plin de handbal“ an din istoria acestui sport de maximă performanţă la Vâlcea.
Amical cu Zalău şi recuperarea vedetelor
Antrenorul Gheorghe Tadici a pregătit şi returul finalei Cupei Cupelor cu maximă seriozitate, chiar dacă se porneşte în partida de duminică de la adăpostul victoriei cu şase goluri, înregistrate în Norvegia, scor 30-24. Vâlcencele au fost împărţite în două „loturi“ la mijlocul acestei săptămâni, prilej cu care handbalistele mai puţin folosite în tur au jucat o partidă amicală în compania grupării din Zalău, iar „vedetele“ – în realitate toate fiind adevărate vedete, dar le-am evidenţiat de data aceasta separat pe învingătoarele de la Trondheim – s-au aflat în sala de recuperare şi masaj.
Meci de maximă importanţă
Numărul mare de suporteri ce vor să vadă finala Cupei Cupelor la Rm. Vâlcea, prezenţa lui Traian Băsescu şi a delegaţiei din Norvegia vor transforma Râmnicul într-un „oraş sub asediu“. partida va fi transmisă şi în direct de TV Sport.