Horezu, Vlădești și Lungești sunt trei puncte vitale pe harta ceramicii din România. Dar, dincolo de minunile care ies de pe roata olarului, cea mai importantă trăsătură a acestui meșteșug rezidă, după cum spune Ligia Rizea, consultant pe probleme de patrimoniu în cadrul Direcției Județene de Cultură, „în continuitatea pe aceste meleaguri”.

Ceramica de Horezu
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Ea precizează că arheologii au confirmat prezența olăritului acum aproape șapte mii de ani, la Copăcelu, în situl din neoliticul timpuriu de la Valea Răii.

Sarea și lutul au mers în perioada dacică, pre-romană, mână în mână. Nu întâmplător în incinta sacră a cetății Buridava (Ocnele Mari) de la Ocnița, pe dealul Cosota, a fost descoperit, într-o cameră subterană, „un inventar extrem de bogat, zeci de vase întregi sau întregibile, între care se remarcă vase pictate și cești-opaiț, plus fragmente de la alte vase ceramice, șapte figurine antropomorfe din lut, (…) fragmente de vase cu inscripții, între care unul ce menționează un rege (basileus) local — Basileus Thiamarcus” (Enciclopedia județului Vâlcea, vol I, p.105).

Ceramica de Horezu
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

În Vâlcea au rezistat peste timp puternice centre ale prelucrării lutului, ce pot reconstitui „drum al lutului” Ocnele Mari — Pietrari — Horezu — Slătioara, spre Gorj și Mehedinți, dar și cel de pe firul Oltului care, prin Lungești și Ștefănești, cobora spre Oboga și Romani — județul Olt. Multe astfel de centre au dispărut, însă, în a doua jumătate a secolului XX, printre care Călimănești, Recea, Bărbătești, Râmești, Păușești-Măglași, Govora, Frâncești, Șirineasa, Gănești și Fârtățești. (Corina Mihăescu, „Ceramica populară din Oltenia”).

„Cele trei centre de olărit — Vlădești, Lungești și mai ales Horezu — au devenit astăzi de notorietate în județul Vâlcea, în țară și peste hotare, pe de o parte datorită unor adevărate dinastii ale meșterilor olari, iar pe de alta, datorită diferențelor de fond pe care le păstrează fiecare centru în conservarea meșteșugului tradițional, ceea ce a făcut ca ceramica populară vâlceană să rămână căutată, chiar dacă utilitatea ei a fost concurată de produsele industriale”, spune Ligia Rizea.

Vlădeștiul este centrul caolinului alb. Ceramica albă, nesmălțuită, unicat în România prin finețea modelării lutului și decorațiunea rafinată, purtătoare de simboluri traco-dacice — melcul, meandrul și bradul — peceți clare ale meșterilor din Vlădești, au dus renumele comunei de lângă municipiului Râmnicu Vâlcea la curtea regilor europeni, spune primarul Sorin Ghiță.

„Aici, vasele noastre sunt adevărate porțelanuri. Meșterul Pătru Șchiopu, de fapt familia acestuia lucrează cu regi și împărați, așa spune el. În familia meșterului este o moștenire acest cult al lutului”, spune edilul din Vlădești.

Cocoșii albi (finisați cu o emulsie realizată cu praf de caolin, cu care se acoperă suprafața vasului sau a figurii de lut) și împodobiți cu simbolurile mai sus amintite, stau sus, pe case, mai spune primarul, „nu cum stau cei din Horezu, pe farfurie”.

Cum se obține acel smalț care face ca ceramica de Vlădești să fie strălucitoare (fiindcă la Vlădești se fac și vase cu un smalț verde, strălucitor, decorate prin barbotare și incizii, tehnici, de altfel, tot arhaice, confirmate de arheologie)? Secretul îl află doar ucenicii, dar și aceia după mulți ani de trudă, după ce „se inițiază”.

Lungeștiul este un alt centru vechi al ceramicii din Vâlcea, unde oamenii „se joacă” cu lutul.

Ceramica de Horezu
Foto: (c) TUDOR IOSIFARU / AGERPRES ARHIVA

„Abia la a X-a ediție a „Cocoșului de Hurezi” au participat meșterii noștri, dar au ras toate premiile hurezenilor”, spune primarul Lungeștiului, Tiberiu Costea.

Produsele olarilor locali sunt destul de diverse ca formă și mărime: oale, borcane, străchini, cenace, taiere, castroane, urcioare, bobici, sărării, glastre, obiecte mult întrebuințate în gospodărie.

„Această îndeletnicire a olarilor, practicată din tată-n fiu, nu este lipsită de simțul artei. La fiecare vas întâlnim calități artistice remarcabile, putem admira tehnica pregătirii lutului, formei, a smalțului și a culorilor. Cel mai frecvent motiv ornamental folosit de olari, de acești artiști ai ceramicii, din păcate puțin cunoscuți, este linia în zig-zag, precum și motivul valului zgâriat cu o unealtă special concepută”, explică primarul.

Târgul de Creație Populară — Cocoșul de Hurez — 2011
Foto: (c) LIVIU POPESCU / AGERPRES ARHIVA

Capitala ceramicii vâlcene este, însă, orașul Horezu. Cu cei peste 50 de meșteri olari din zonă este o autentică școală de olărit, care a dus acest meșteșug pe harta UNESCO a patrimoniului cultural imaterial.

Prin harul lor, meșterii olari sunt priviți ca niște „vrăjitori”. De aceea, la Horezu, despre olar se spunea că „va avea mare muncă pe lumea cealaltă, că arde și chinuiește pământul”. Într-o legendă se spune că olarul și-a furat meseria din cer, de la Dumnezeu, care, la facerea lumii, l-a zămislit pe om din lut, însuflețindu-l, dar olarul, neputând să dea vaselor viață cu suflarea lui, le-a băgat în dogoarea focului, ca să le dea suflet și grai.

În Horezu există un sat-muzeu, Olari, un sat european al acestei bresle, unde pereții caselor sunt împodobiți cu celebrele farfurii hurezene. Un simbol dominant în decorarea vaselor de Horezu este cocoșul.

Satul Olari
Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVA

„Dacă nu știi să pictezi un cocoș, nu ești olar” este sloganul binecunoscut al ceramiștilor hurezeni. Cocoșul, spune reputatul etnolog Ion Ghinoiu, „vestea nu numai orele nopții, ci și curățirea spațiului nocturn de forțele ostile omului”. Alături de simboluri ancestrale, cosmice (soarele, steaua, spirala), zoomorfe — cocoșul, șarpele, peștii (simboluri paleocreștine sau cu trimitere directă la creștinism), în ceramica de Horezu se regăsește o debordantă panoplie fitomorfă în care pomul vieții concertează cu un întreg univers vegetal (flori, boboci, spicul de grâu, struguri, porumb, lalele, ardei etc.). Ceramiștii din Horezu au dezvoltat o adevărată școală a artei plastice populare într-un bun dialog între conservarea motivelor tradiționale și exprimarea plastică liberă, novatoare, izvorâtă din meșteșug, dar și din talent artistic autentic.

Satul Olari
Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVA

La Horezu se poate vorbi de adevărate dinastii de olari: Vicșoreanu, Ogrezeanu, Pietraru, Giubega, Mischiu, Iorga, Bâscu, Popa, Tambrea. Sunt doar câteva dintre familiile de olari din Horezu în care meșteșugul a trecut de la părinți la fii și nepoți.

Horezu respiră ceramică, trăiește prin ceramică.

„Recent, casa regală a României a făcut o comandă de 300 de articole de bucătărie de aici, din Horezu. Copiii vin să învețe cum se modelează lutul. În Horezu, miroase a lut ars, dacă ești hurezean vorbești direct cu pământul. Te știe, te simte, numai un hurezean îi poate atinge sufletul, sufletul pământului”, spune primarul orașului Horezu, Ilie Fârtat.

Deși Vâlcea pune pe harta ceramicii trei centre, nu există o frăție a olarilor vâlceni, dimpotrivă, aici fiecare se consideră mai brav și mai cu har. Există o aprigă competiție, fiindcă pe cel mai înalt loc de pe podiumul târgului „Cocoșul de Hurezi”, nu poate urca decât unul singur, cel mai bun, și, pe deasupra, în concurs se înscriu meșterii cei mai vestiți din toată țara, spune Ligia Rizea.

„Până la urmă, metaforic vorbind, primul lutier cunoscut este Dumnezeu. Nu el ne-a creat pe noi, din lut? Poate că de aceea olarii noștri pun atâta suflet, ca să-l scoată la lumină pe cel al pământului”, conchide Ligia Rizea, consultant pe probleme de patrimoniu în cadrul Direcției Județene de Cultură Vâlcea.

AGERPRES