|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

DEZASTRU! 50 de gospodării evacuate din calea apelor, la Băbeni – FOTO 

wp-20160614-051

Un număr de 150 de persoane din oraşul Băbeni (Vâlcea) au fost evacuate în noaptea de luni spre marţi de pompieri, gospodăriile lor fiind ameninţate de cedarea digului unui canal colector de pe pârâul Stăncălău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vâlcea – 50 gospodării evacuate din calea apelor, la Băbeni – FOTO

Reprezentanţii ISU Vâlcea au declarat corespondentului MEDIAFAX că, în localitatea Băbeni, pe strada Râioasa, din cauza acumulărilor de apă în urma precipitaţiilor din ultimele zile, digul unui canal colector de pe pârâul Stăncălău a fost în pericol să cedeze, în jurul orei 00.45, existând infiltraţii de apă, care au pus în pericol 50 de gospodării.

În zonă au fost prezenţi 11 poliţişti şi 40 de pompieri cu cinci autospeciale, două bărci cu motor şi trei motopompe. De asemenea, la Băbeni au ajuns şi 15 de militari din cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”. Autorităţile au luat decizia evacuării gospodăriilor aflate în pericol.

„Până la remedierea situaţiei, a fost dispusă măsura preventivă de evacuare a 150 de persoane şi 100 de animale din cele 50 de gospodării, aflate în apropierea digului” a declarat corespondentului MEDIAFAX căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

O intervenţie aparte a pompierilor a fost în comuna Alunu, unde o persoană a rămas izolată pe o insulă formată în mijlocul torenţilor, pe pârâul Roşia. Pompierii au folosit corzi de salvare pentru a aduce la mal această persoană.

„În acest moment se intervine la Ghioroiu şi Balceşti pentru evacuarea apei şi se asigură monitorizarea situaţiei în localitatea Băbeni de către nouă angajaţi ai ISU şi 11 din cadrul IPJ”, a mai precizat căpitanul Popescu.

Judeţul Vâlcea se află sub avertizare de Cod Portocaliu de precipitaţii în perioada 13 iunie, ora 22.30 – 14 iunim, ora 24.00 şi sub avertizare de Cod Galben de inundaţii pe afluenţii râului Olt, din 13 iunie, de la ora 18.00 şi până în 14 iunie, ora 24.00.

Leave a Response