|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

În atenţia ANI! Neconcordanţe şi omisiuni în declaraţiile de avere ale deputatului Buican 

Buican-aniversare-Bulgaria-2014

Acum că este un nou preşedinte al Consiliului Judeţean, vâlcenii pot răsufla uşuraţi pentru că liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican (încă!?!), nu a ajuns „vătaf” la judeţ. Însă, dacă stai să consulţi declaraţiile de avere şi interese din ultimii ani, îţi dai seama cât de greu i-ar fi fost lui Buican să renunţe la diversele firme şi la salariul gras de la Camera Deputaţilor. Numai de la Parlament, Cristian Buican a ridicat anul trecut suma de 1,3 miliarde de lei vechi (adică peste 110 milioane de lei NET lunar), care nu se compară cu salariul „amărât” de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea (de circa 50 milioane de lei vechi lunar). Totuşi, mai avem „materie primă” pentru Agenţia Naţională de Integritate: cinci suprafeţe de teren apar în plus în noua declaraţie de avere din 6 iunie 2016, terenuri care nu se regăsesc în declaraţia de avere din data de 18 mai 2015. Cele cinci terenuri sunt amplasate astfel: trei în comuna Budeşti (în suprafaţă de 25.000 mp), şi două în comuna Perişani (în suprafaţă totală de 50.000 mp). Toate aceste terenuri au fost cumpărate direct de Cristian Buican în nume propriu anul trecut. Dacă în anul 2014, deputatul Buican a încasat circa 1 miliard de lei vechi din subvenţii şi vânzarea de produse agricole, anul trecut a fost mai puţin darnic cu liderul liberalilor vâlceni, deoarece nu a reuşit să încaseze decât o sumă de 700 milioane de lei vechi din acest domeniu. Deşi, potrivit legii, nu are voie să deţină calitatea de asociat sau acţionar în diverse firme, Cristian Buican a menţionat în ultimele declaraţii de interese că este asociat la societăţile Lovapi SRL (domeniul apicol) şi Lovagro SRL (domeniul agricol). Deputatul Buican se mai poate mândri că deţine un autoturism Renault, un cvadriciclu Barossa, trei remorci, o rulotă Bailey, bijuterii de peste 15.000 euro, 50 de stupi, circa 400 de oi, depozite şi conturi bancare de peste 15.000 euro, plus alte proprietăţi imobiliare trecute pe numele diverselor rude sau prieteni apropiaţi.
(Nicu Trandafir)

Leave a Response