Despre grijile vieții acesteia 

”Deci nu duceţi grijă spunând: ce vom mânca,

ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca”( Mt. VI, 31).

Fraţi creştini,

Iată-ne şi astăzi, ca în fiecare duminică şi sărbătoare încercând după a noastră putinţă să tragem ceva învăţături din pericopa evanghelică de astăzi, care este: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei VI, 22-33)

Aceasta este pericopa evanghelică de astăzi, ce face parte din „Predica de pe munte” a Mântuitorului, spusă pe una din colinele ce înconjoară Lacul Ghenizaretului.

Încă de la început, sesizăm în această pericopă evanghelică că Hristos vorbeşte despre grijiile vieţii, arătând ascultătorilor că trebuie cu bună rânduială să avem grijă şi de trup, „trupul fiind templul Duhului Sfânt” (I Corinteni, 6,19), şi de suflet „iar comoara mai presus de orice este sufletul” ( Sf. Ioan Gură de Aur).

Astfel, sesizăm în societatea nostră diferite situaţii când oamenii sunt copleşiţi de grijile vieţii şi nu înţeleg de ce nu au linişte, pace şi bucuria de a trăi.

În acestă perioadă, mai abitir ca oricând, omul are tendinţa să se îngrijească mai mult de cele materiale decât cele spirituale şi să fie supus simţurilor sale.

De când copilul este născut, părinţii au grijă ca acesta să înveţe să înoate, să facă gimnastică, să înveţe o limbă străină, să înveţe să cânte la pian etc. Nimic rău în acestea, dar toate încercând sa fie cuplate în două zile şi anume sâmbăta şi duminica, când părinţii nu au program de lucru, deci neţinând seama că duminica şi sărbătorile sunt zile dedicate sufletului fiecărui om când acesta se adapă şi se hrăneşte din izvorul nesecat al Dumnezeirii.

Seara şi dimineaţa mămica şi tăticul nu au timp să facă o rugăciune cu copilul, vin de la serviciu obosiţi, mai lucrând şi acasă cele necesare întreţinerii familiei şi abia aşteaptă să se aşeze în pat să se odihnească, ca a doua zi să o ia de la capăt ca intr-o cursă fără de sfârşit, neluând în seama că şi trupul şi sufletul mai au nevoie de linişte, de pace, de destindere, de revigorare cu ceva frumos, ca să fie apt pentru o nouă zi.

Aceasta este o parte a societăţii pe care o avem astăzi, ca o clădire frumoasă cu o temelie şubredă, ce la orice adiere a necazurilor vieţii pot să se piardă.

0 altă parte a societăţii sunt cei care nu găsesc un serviciu sau lucrează pe o retribuţie minimă ce nu face faţă nevoilor familiale şi cad în patima viciilor (alcool, jocuri de noroc şi chiar droguri) trăind în obscuritate şi mizerie de neimaginat.

Având aceste situaţii, avem obligaţia sfântă, noi preoţii şi credincioşii să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le redescoperi pe Dumnezeu în ei, pentru a le reda încrederea în ei şi ai susţine ca să Îl găsească pe Bunul Dumnezeu.

De aceea socotesc că dacă grijile noastre ne opresc să ajungem la Dumnezeu, dacă cumva grijile noastre ne opresc să îndelplinim poruncilre lui Dumnezeu, dacă cumva grijile noastre ne opresc să Îl simţim pe Dumnezeu, trebuie să lăsăm toate grijile noastre şi să fugim de ele, fiind convinşi că această viaţă a noastră este ca o nălucă şi trece ne dîndu-ne seama când trece, iar comoara noastră sunt faptele noastre, grija noastră cu bună rânduială şi de trup şi de suflet, slujind lui Dumnezeu prin oameni şi „ căutând mai întâi împărăţia Lui şi toate se vor adăuga nouă” (Matei VI, 33).

Pr. Ion Dincă