|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Fostul prefect Mircea Perpelea va prelua postul de ambasador al României în Republica Albania 

200px-M.Perpelea_BNR

 

Luna trecută, Comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor a audiat şi avizat pozitiv 23 de persoane propuse pentru a ocupa funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în străinătate. Printre cei care au primit avizul pozitiv se numără şi fostul prefect de Vâlcea din perioada 2000-2002, Mircea Perpelea, în prezent director în cadrul Băncii Naționale a României. După semnarea decretului de numire de către preşedintele României, Mircea Perpelea va prelua postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Albania. După absolvirea Facultății de Electrotehnică din cadrul Universității Craiova, Perpelea a lucrat ca inginer șef în cadrul Schelei de Foraj Râmnicu Vâlcea, având atribuții în domeniul energetic. Pentru perfecționarea în domeniul energetic a urmat și absolvit cursuri postuniversitare la Institutul Politehnic din București. O perioadă a activat ca președinte al Casei de Știintă și Tehnică pentru Tineret din Râmnicu Vâlcea, cu răspundere directă în proiecte de invenții, de inovații și culturale. S-a înscris la doctorat în cadrul Catedrei de Electrotehnică din Universitatea Politehnică din București obținând, în urma susținerii publice, titlul de doctor inginer în anul 1997. În această perioadă a depus și activitate didactică ca asistent asociat la Facultatea de Subingineri din Râmnicu Vâlcea. După anul 1995, Perpelea a activat în domeniul financiar, ca director de bancă (1999-2000) și apoi în cadrul Ministerului Administrației Publice, fiind prefect al județului Vâlcea. Începând cu anul 2003 a activat în cadrul Ministerului de Externe în calitate de consul al României la Marsilia. În această perioadă a promovat mai multe proiecte internaționale în domeniul universitar, având printre beneficiari Universitatea din Pitești. A urmat diferite cursuri de pregătire în domeniile tehnic și economic în țară și în străinătate, printre care la George Town University, și a obținut și titlul de master la SNSPA. Perpelea este membru fondator și președinte de onoare al Asociației „Amitié franco-roumaine” ce are ca scop intensificarea relațiilor între România și Franța prin derularea unor proiecte culturale, de schimburi universitare, turistice și sociale. Pe plan universitar, Perpelea se implică în proiecte de cooperare între Universitatea Aix en Provence și Universitatea din Pitești. La 1 decembrie 2009, cu ocazia zilei naționale a României, a fost invitat de către Universitatea Aix en Provence pentru a sustine o conferință cu privire la situația economică și politică din România. Schimburi de profesori și studenți între cele doua universități sunt în curs, iar la ora actuală se discută un proiect care vizează propunerea de cursuri de limba româna (cu Facultatea de Litere) pentru francezii care sunt implicați în activitatea asociației. Acest proiect este deosebit de interesant deoarece Asociația „Amitié franco-roumaine” este foarte activă în încurajarea proiectelor de cooperare și schimburi pe plan local. Unul dintre obiectivele asociației este de exemplu, realizarea a 13 proiecte de înfrățire între localități din Franța și România. Trei din aceste proiecte au fost deja realizate, cu localități din Franța situate în zona Marsilia – Aix en Provence: La Detrousse – Horezu, Gréascque – Alunu, Bouilladisse – Brezoi. În urma acestor înfrățiri, schimburi de elevi au avut deja loc între Gréasque și Horezu. De asemnea, ceramiști români din Horezu au venit în Franța pentru a-i întâlni pe colegii lor francezi și ceramiști francezi vor merge în România. În cadrul mandatului său la Consulatul Român, Perpelea a promovat proiectul „Dezvoltare economică, turistică și culturală”. El este de asemenea, inițiatorul proiectului de cooperare între Camera de Comerț Vâlcea și Camera de comerț Marsillia, finalizat cu înfrățire pe termen lung și activități economice și administrative.

(Petre Coman)

Leave a Response