Președintele CJ Vâlcea cere sprijin de la Guvern pentru Căminul de Bătrâni Bălcești
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a solicitat domnului Dragoş Nicolae Pîslaru, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MFPSPV), acordarea unei întâlniri la sediul Ministerului într-una din zilele săptămânii viitoare, în vederea identificării unei soluţii pentru reluarea finanţării activităţii “Căminului pentru Persoane Vârstnice Bălceşti”, întreruptă la finalul anului trecut.
„În lipsa unei surse sigure de finanţare, pe care Consiliul Local Bălceşti nu o poate asigura din bugetul localităţii, căminul nu ar mai putea funcţiona, iar cele 64 de persoane vârstnice (ale căror venituri, cuprinse între 350 şi 800 lei, nu pot acoperi costurile unor cămine private) ar fi nevoite să se descurce singure.
Aşa cum am afirmat şi în trecut, soarta acestui cămin mă interesează în mod deosebit. Acolo sunt bătrâni care sunt imobilizaţi la pat, care nu pot fi aruncaţi în stradă pur şi simplu.
În calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea voi întreprinde toate demersurile instituţionale necesare pentru rezolvarea problemelor sociale de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bălceşti şi mă refer nu doar la persoanele vârstnice, cât şi la cei care muncesc acolo şi care pot rămâne fără un loc de muncă.˝ – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.
Compartimentul Comunicare şi Relaţii Publice.