|miercuri, noiembrie 27, 2024
  • Follow Us!

Miniştri liberali pistonaţi de deputatul Emilian Frâncu 

Exemplu de lobby profesionist:

Miniştri liberali pistonaţi de deputatul Emilian Frâncu

Deputatul liberal Emilian Frâncu este unul dintre parlamentarii care obişnuieşte să adreseze des interpelări sau întrebări miniştrilor chiar dacă majoritatea sunt colegi de partid cu domnia sa. Recent liderul PNLL Vâlcea a avut două astfel de intervenţii care dovedesc preocuparea sa pentru probleme punctuale ale judeţului. Unul dintre demersuri a vizat obţinerea unui răspuns de la Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor :” … Totodată, având în vedere cazul concret al societăţii CET Govora SA, furnizorul de abur industrial pe Platforma Chimică Rm.Vâlcea şi de apă caldă menajeră pentru majoritatea locuitorilor din municipiul Rm.Vâlcea, vă rog să îmi comunicaţi punctul dvs. de vedere asupra acestei situaţii, întrucât aprovizionarea cu cărbune a CET-ului va fi întreruptă din pricina grevei de solidaritate a minerilor de la Exploatarea Minieră Berbeşti.Solicit răspunsul în scris.”. A doua întrebare a fost adresată domnului Ludovic Orban, ministrul Transporturilor. Deputatul Frâncu insistă pentru :”Sprijin pentru reînfiinţarea trecerii la nivel de cale ferată (linia CF Piatra Olt – Podu Olt, km. 263-995 în localitatea Ioneşti, judeţul Vâlcea)”. Ministrul liberal a aflat din această întrebare că: „ Din păcate nici până acum, din cauza indiferenţei şi birocraţiei Regionalei CF Craiova, aceasta nu a acordat sprijinul promis deşi Primăria Ioneşti se angajase să suporte toate cheltuielile.Vă rog de aceea să-mi precizaţi motivele acestei atitudini care produce mari pagube locuitorilor din Ioneşti şi un disconfort ce nu mai poate fi tratat cu superficialitate.”

Leave a Response