|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Percheziţii în judeţul Vâlcea la persoane bănuite de evaziune fiscală 

perchezitii-465x390

La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş efectuează 11 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeş, Vâlcea şi Sibiu, la domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 11 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Vâlcea şi Sibiu.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2008 – 2010, administratorii unei societăţi comerciale din Mioveni ar fi înregistrat în evidenţele contabile achiziţii fictive de piese auto şi servicii de transport, de la trei societăţi comerciale de pe raza judeţelor Vâlcea şi Sibiu. Valoarea tranzacţiilor este de peste 3.100.000 de lei.

Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii este aproximativ 1.500.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Şase persoane vor fi conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

Leave a Response