Șpârle și șopârle, 25.07.2016
- După cum am mai consemnat, luna trecută, Parlamentul l-a validat pe fostul prefect de Vâlcea, Mircea Perpelea, în calitatea de ambasador al României în Albania. Iată că acum a venit şi confirmarea de la președintele României, Klaus Iohannis, care a semnat vineri, 22 iulie 2016, decretul privind acreditarea în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Albania a lui Mircea Perpelea.
- De acum nu mai este nici un secret că una din cauzele „debarcării” lui Remus Borza din funcţia de administrator judiciar al CET Govora are legătură cu afacerile „băieţilor deştepţi” din zona Berbeşti-Alunu. Cei de la Direcţia de Minerit, în frunte cu directorul Milorad Cumpănăşoiu, au aflat că Remus Borza vrea să oprească jaful generalizat cu cărbune şi au intervenit la prietenii lor de la Complexul Energetic Oltenia ca să-l „mazilească” pe administratorul judiciar. Este clar că a fost o afacere murdară pe reţeaua Milorad Cumpănăşoiu-CEO pentru că nu a existat nici o motivaţie serioasă a celor de la Complexul Energetic Oltenia atunci când au luat decizia în Adunarea creditorilor de la CET Govora de schimbare a lui Borza (cel care reuşise să scuture Hidroelectrica tot de nişte „băieţi deştepţi”).
- Mai mulţi locuitori din Râmnic ţin să-i atragă atenţia primarului Mircia Gutău că va apărea o mare problemă odată ce se va da drumul la traficul auto pe două benzi pe Calea lui Traian, în zona centrală. Oamenii îşi pun întrebarea pe unde vor traversa strada pietonii, deoarece pasajul subteran va fi gata abia peste 2-3 luni şi tot traficul auto (fără semafoare) se va muta peste câteva zile pe Calea lui Traian???
- CNADNR a demarat procedura de achiziție publică în vederea încheierii de acorduri cadru servicii având ca obiect „Întreţinere curentă pe timp de iarnă 2016-2020”. Astfel, în data de 19 iulie 2016 la sediul DRDP Craiova a avut loc depunerea ofertelor pentru lotul 4 – SDN Râmnicu Vâlcea. Zece firme sau asocieri s-au înscris pentru deszăpeziri în următorii patru ani în judeţul Vâlcea: SC RPM Construcţii Drumuri SA, SC Diferit SRL, SC Clean Prest Activ SRL, asocierea SC Delta ACM 93 SRL & SC Rebelis Construcţii SRL, asocierea SC Construcţii Generale Oltenia SRL & SC Rosal Grup SA, asocierea SC Giga Rena SRL & SC Instal Ros SRL, SC Trameco SA, asocierea SC Anduna Servimob SRL & SC Teo Trans Consulting SRL & SC Autoro SRL, SC G&M Road Building Engineering SRL și SC Rodali Cargo SRL. Ofertele depuse se află în procesul de evaluare de către comisia de licitație. Perioada estimată pentru evaluarea ofertelor este conform legislației în vigoare, respectiv de maxim 25 de zile de la data deschiderii ofertelor.