|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Cei trei bărbaţi care au tâlhărit şi sechestrat un taximetrist pe Transalpina, arestaţi 

taxi-special-arad

Cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor de distrugere, furt, lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate au fost prezentate ieri instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Magistraţii au admis propunere procurorului de caz, emiţând mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor trei bărbaţi: suspecţii Gergely-Deme Gheorghe Adelin, zis Buţi, Ştefănoiu Florentin, zis Calu, şi Manta Ion Dragoş. Aceştia au rămas încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Vă reamintim că, un taximetrist din oraşul gorjean Novaci a fost tâlhărit şi sechestrat duminică pe Transalpina. Tânărul din judeţul Gorj a transportat în regim taxi cu un autoturism trei bărbaţi cu destinaţia Rânca. Ajunşi la destinaţie, pasagerii au solicitat continuarea deplasării până în zona Obârşia Lotrului. Cei trei au avut o atitudine agresivă faţă de conducătorul auto, iar pentru o perioadă scurtă de timp acesta a fost introdus în portbagaj. Cei trei au distrus mai multe componente ale autovehiculului, dar şi o parte din caroserie. La un moment dat autovehiculul s-a defectat, motiv pentru care a fost abandonat de cei trei. Aceştia şi-au continuat deplasarea, iar victima a încercat să se întoarcă spre localitatea Novaci pentru a cere ajutor, reuşind să sune la 112. Au fost constituite echipe de căutare a celor trei persoane bănuite de comiterea faptelor penale formate din echipă a luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei Staţiunii Voineasa, sprijiniţi şi de jandarmi. Pentru identificarea celor trei poliţiştii vâlceni au beneficiat şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Sfaturi pentru taximetrişti

În vederea realizării transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi, în condiţii de siguranţă, calitate şi legalitate, transportatorii autorizaţi, dispeceratele taxi, taximetriştii şi clienţii trebuie să respecte obligaţiile prevăzute în Lege 38/2003 mod., obligaţiile prevăzute în regulamentele de organizare şi funcţionare a serviciului de transport local, precum şi cele prevăzute în contractele de atribuire a gestiunii serviciului.

Astfel, taximetriştii sunt obligaţi să nu angajeze transportul unui client aflat în stare avansată de ebrietate.

Leave a Response